Categories: Actualitate

Văruirea unui cireş – mărul discordiei dintre doi pensionari

Cei doi s-au bătut cu bolovani, topoare şi alte obiecte contondente ce le-au căzut în mâini. Totul a plecat de la un cireş care a fost dat cu var de către unul dintre combatanţi.
Disputa copilărească dintre cei doi bărbaţi din Lupeni a degenerat rapid, unul dintre ei ajungând tăiat cu toporul la spital, iar celălalt s-a ales cu capul spart. Anchetatorii au sta­bilit că bărbatul bătut voia să-şi repare un autoturism şi a trecut prin dreptul garajului inculpatului, iar acesta din urmă l-a apos­tro­fat pentru că a dat cu var pe cireşul din apropierea garajului său, atât pe trunchi, cât şi pe crengi. Imediat s-a ajuns la înjurături şi îmbrânceli, iar inculpatul a luat un bolovan şi l-a lovit de mai multe ori în zona capului pe cel care-l certase. Victima s-a înarmat cu un ciocan şi un topor şi a revenit la garajul agre­sorului pentru a se răzbuna.
„A aruncat ciocanul în direcţia inculpatului, lovindu-l pe în braţul stâng, după care părţile s-au îmbrâncit din nou şi persoana vătămată l-a tăiat pe inculpat cu toporul în zona coap­sei de la piciorul stâng”, au reţinut magistraţii după ce părţile au fost audiate în urma pro­cesului penal privind infracţiunea de lovire şi alte violenţe. Chiar dacă a fost lovit cu cio­canul şi tăiat cu toporul, agresorul şi-a retras plângerea şi a rămas singurul învinuit în cauză. Dosarul a fost judecat la Petroşani iar magistraţii au stabilit că R. Gheorghe, de 74 de ani, din Lupeni, se face vinovat de infrac­ţiunea de care a fost acuzat şi l-au con­dam­nat la 1800 de lei amendă penală, dar şi plata unor daune materiale şi morale. Cum soluţia instanţei de fond nu este definitivă, atât victima cât şi cel condamnat au făcut apel. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

L-au gratulat cu ti­tluri și plecăciuni, dar el le-a dat cu flit. Spun gurile rele…

5 ore ago

Bulina albă

Prof. Mihaela Tetileanu, directorul Liceului Tehnologic Uricani Pentru derularea unui proiect cu finanțare europeană în…

5 ore ago

Bulina neagră

Ionel S., fost polițist Pentru că a fost condamnat definitiv pentru cercetare abuzivă și fals,…

5 ore ago

În 2025, în județ, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a plătit concedii medicale de 19 milioane de euro

Statul român a economisit aproximativ 1,5 miliarde de lei pe an, a declarat mi­nistrul Sănătății,…

5 ore ago

„Pistolar” iertat de dosarul penal

Supărat în urma unui incident în tra­fic, un hunedorean a scos pe gea­mul mașinii un…

5 ore ago