Magdalena Șerban
Implementarea unuia dintre cele mai mari și mai dorite obiective investiționale ale administrației publice din Brad, cu precădere al edilului-șef Florin Cazacu, se va finaliza în această vară și ține de modernizarea drumului Brad-Crișcior, aferent DN 74, demers câștigat prin Programul Național Anghel Saligny, în cuantum de 12 000 000 lei.
Pe ultima sută de metri
“La ora actuală, se toarnă ultimul strat de asfalt la DN74, iar estimativul nostru este că cel târziu în luna august 2024 va fi gata. Este o investiție mult așteptată de brădeni, cu rol major pentru comunitate și nu numai. Bineînțeles, de-a lungul desfășurării lucrărilor, a existat și o parte mai puțin plăcută, și anume disconfort. Astfel, doresc să vă mulțumesc pentru înțelegere și vă asigur de implicarea competentă a administrației publice locale pentru implementarea operativă a proiectelor importante și totodată accesarea unora noi, pentru a reuși modernizarea și reabilitarea cât mai multor obiective locale, din fonduri europene și guvernamentale accesate și câștigate pe diverse axe de finanțare”, a comunicat primarul municipiului Brad, Florin Cazacu (foto). Reamintim că lucrările au debutat în 16 octombrie 2023.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă vrea sa se înscrie într/un partid dar…
Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare…
I.U., din municipiul Brad Pentru că a primit un ordin de protecție, după ce a…
O nouă axă strategică prinde contur în vestul țării, după ce Consiliul Județean Hunedoara a…
Polițiștii hunedoreni au desfășurat o acțiune de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în cadrul…