Vară cu lucrări mari la Blăjeni

Magdalena Șerban

De la drumuri modernizate la ilu­minat public eficientizat, totul se în­tâmplă în comuna Blăjeni din fonduri câștigate de administrația publică locală de aici.

Drumurile bune sunt cele asfaltate
În baza unui contract de finanțare în valoare de 9,8 milioane de lei, parafat pentru modernizarea drumurilor vi­ci­nale și a celor de interes local, în cadrul proiectului care se derulează prin Pro­gramul Național de Investiții Anghel Saligny, conducerea publică din Blăjeni se află în plin proces de implementare a demersului, lucrările fiind avansate față de grafic. ,, Avem și contribuție pro­prie, dar ca orice obiectiv care va de­servi comuna noastră mulți ani, e nevoie și de efort local. Este un pro­gram major, care asigură condiții bune atât pentru noi, cei de aici, cât și pentru vizitatori. Ne aliniem drumurilor euro­pe­ne, nu celor uitate de timp”, a trans­mis primarul din Blăjeni, Horia Jurca. Reamintim că prin „Anghel Saligny”, 157 de obiective hunedorene au parte de susținere financiară și reprezintă cea mai mare finanțare dată de exe­cu­tiv, județului nostru. Referitor la lucrări, ele implică racordarea la sistemele de apă și canalizare, iar zeci de kilometri de drumuri vor fi asfaltate pentru prima dată. Astfel, pe această axă, la nivel na­țio­nal s-au solicitat finanțări totale de peste 137 miliarde lei, cu toate că bu­getul schemei s-a ridicat la numai 65,5 de miliarde lei.

Lumină multă, pe bani mai puțini
,,Prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), deci din bani neram-bur­sabili, avem în lucru iluminatul public, mai exact înlocuirea vechilor lămpi stradale cu unele noi, moderne și foar­te eficiente energetic, sistem de tele-gestiune pentru control sporit, dar și extinderea iluminatului public în câteva sate (Blăjeni-Vulcan, Plai, Grosuri, Reț, Criș). Orice economie la buget e im­por­tantă, mai ales pentru unul mic, așa cum e al nostru“, a mai precizat edilul. Sumele au fost alocate în funcţie de categoria unităţii administrativ-teri-to­ri­a­le, respectiv: pentru co­mu­ne cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori – ma­ximum 1.000.000 de lei; pen­tru comune cu o po­pulaţie de peste 5.001 de lo­cuitori – maximum 2.000.000 lei; pentru oraşe – maximum 3.000.000 lei; pentru mu­nicipii de rang 0 – mu­ni­ci­piul Bucureşti – maximum 60.000.000 lei; pentru municipii de rang I – ma­xi­mum 6.000.000 lei; pen­tru municipii de rang II – maximum 5.000.000 lei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

19 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

19 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

19 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

19 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

19 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

19 ore ago