Categories: Comunitate

Vălişoara, cu bune şi cu rele

Magdalena Şerban

O dovadă că moţii sunt oameni de nădejde pentru comunitate este şi edilul-şef al comunei Vălişoara, Mircea Rovinar. Deşi situaţia financiară de aici nu este una de invidiat, investiţiile nu lipsesc pe ordinea de zi.
 

Multe realizări
Este bine cunoscut dictonul potrivit căruia dacă mergi la iarbă verde, să ai grijă să rămână verde. Lângă  vegetaţie şi un peisaj aparte, nici la Vălişoara nu aveau ce să caute gunoaiele menajere. Aşa că, alături de Primăria din Băiţa, edilii au implementat (pe fonduri PHARE) un proiect de ecologizare, în valoare de 225.000 de euro. “Oamenii au înţeles care este rolul unui mediu curat şi ce efecte nocive poate avea, în timp, un simplu deşeu. Această conştientizare ne bucură foarte mult,”, spune Mircea Rovinar.
Casa Căsătoriilor şi Muzeul Satului sunt alte două investiţii importante, de data aceasta, făcute în regie proprie. “Am reabilitat o clădire mai veche, în care a fost sediul poliţiei locale. Aici am adus şi un plus de culoare tradiţională, înfiinţând un punct muzeistic şi am pus bazele unei case de căsătorii, demnă de cei care îi calcă pragul. Lucrările au durat doi ani, iar în 2010, am dat-o în folosinţă. Tot anul trecut, am mai finalizat grupul social şi anexele aferente la sediul primăriei, pentru o eventuală centrală termică şi un punct de însămânţare. Am lucrat cu ajutor de la AJOFM şi personal propriu. Evident, bugetul local a fost cel de sacrificiu. Am mai realizat o extindere şi modernizare a Căminului Cultural din satul Dealu Mare şi am început lucrările de amenajare a unei baze sportive, cu finalizare în cursul acestui an. Mai suntem implicaţi, de asemenea, alături de alte comune din Ţara Zarandului (GAL), într-un proiect pentru promovarea agroturismului, cu specific pentru fiecare comună. Am depus documentaţia, iar acum, aşteptăm un răspuns. Sperăm noi, pozitiv. Ca un prim obiectiv pentru 2011, vrem să înfiinţăm un SRL, subordonat Consiliului Local, prin care să creăm locuri de muncă şi să cuprindem, totodată,  lucrările la nivel local şi de ce nu, şi alte lucrări. Vom continua, de asemenea, construcţia la noua biserică din Săliştioara, dar fără a neglija celelalte lăcaşe de cult“ subliniază edilul.

Mulţumiri, dar şi supărări
Reducerea de personal nu a ocolit nici Primăria Vălişoara. Cu un minus de şapte oameni, activitatea nu mai merge chiar pe roate. Nici bani de la guvern nu vin. “Sunt în al treilea an de mandat, dar nu am văzut, în tot acest timp, nici un ban de la guvern, pentru şcoli sau alte obiective.  Am avut o datorie mare la finanţe, din care am reuşit să plătim, însă din cauza ordonanţei din iulie, anul trecut, ni s-au mai perceput penalităţi de 15 la sută, ajungând ca la finele anului, să rămân iar dator. Pe această cale, ţin să-i mulţumesc foarte mult domnului preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, pentru tot sprijinul ce mi l-a oferit nu numai în 2010, pentru stingerea acestor datorii, ci de fiecare dată când i-am cerut ajutorul. Atât ceea ce s-a realizat, cât şi ce se va realiza în acest an, se datorează sprijinului său”, încheie primarul.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

8 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

8 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

8 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

8 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

8 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

8 ore ago