Valea Jiului va rãmâne cu douã mine din şapte

  Maximilian Gânju

Exploatările miniere Lonea şi Lupeni, din Valea Jiului, vor intra în programul de închidere a minelor până în 2018 şi doar minele Livezeni şi Vulcan vor mai face parte din Complexul Energetic Hunedoara, este decizia luată de Ministerul Energiei.

Nu doar minele vor fi afectate de decizia ministerului, ci şi termocentralele, astfel că vor mai rămâne două grupuri de producere a energiei, unul la Termocentrala Paroşeni şi celălalt la Mintia, grupuri care au împreună 400 de MW. Nici acest plan de restructurare a Complexului Energetic Hunedoara, care nemulţumeşte pe toată lumea, nu este bătut în cuie şi trebuie avizat de Comisia Europeană. Totodată, nu există nici certitudinea că după restructurare, CEH va scăpa de faliment.
”Am plecat de la ideea că problema Complexului Hunedoara nu este una socială, ci una de securitate a sistemului energetic, întrucât în acea zonă a ţării sunt foarte puţini producători. Concluzia comisiei pe minerit este că avem nevoie de două grupuri energetice, unul la Paroşani şi unul la Deva, care să aibă 400 de MW împreună şi pe care ar trebui să le asociem cu două mine pe care le considerăm viabile din cele patru care funcţionează în prezent”, declară ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Acesta a mai spus şi că România va trebui să renegocieze cu Comisia Europeană şi planul de închidere a minelor până în 2018. În acest plan au fost incluse anii trecuţi alte trei mine din Valea Jiului, care nu au mai făcut parte din CE Hunedoara la înfiinţarea complexului.
”Din cele patru mine din prezent din cadrul complexului, Livezeni şi Vulcan par a fi cele viabile, iar celelalte două, Lonea şi Lupeni, vor intra în programul de închidere până în 2018, pe care deja l-am agreat cu Comisia Europeană”, a mai precizat Grigorescu.
O reacţie vehementă la anunţul ministrului Grigorescu cu privire la închiderea minelor  o are senatorul Văii Jiului, Haralambie Vochiţoiu. Parlamentarul îi cere premierului Dacian Cioloş să intervină la stoparea subminării economiei naţionale. ”Domnule ministru, nu cunoaşteţi adevărul, nu? Vi-l spun aici: eu am respectat «nivelul parlamentar» şi am dat credit Ministerului Energiei în faţa salariaţilor ca să păstrez un aer constructiv pentru salvarea zonei şi a ceea ce a mai rămas din activitatea miniero-energetică. Iar dumneavoastră aţi acţionat fără nici un fel de emoţie, fiindcă la o simplă remaniere plecaţi şi nu daţi socoteală oamenilor al căror destin l-aţi decis. Domnule prim-ministru, Dacian Cioloş, vă rog să fiţi TEHNOCRAT şi să interveniţi. Opriţi subminarea economiei naţionale derulată ani la rând prin societăţi din judeţul Hunedoara. De la an la an, îmbunătăţiţi formula şi îngropaţi  încă „un deget” din speranţa nutrită  de românii care nu agreează interesele unor grupuri nefaste economic şi social”, cere Vochiţoiu.
CE Hunedoara se află în insolvenţă din 7 ianuarie 2016 şi are 6.300 de angajaţi, care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, precum şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni. Sindicaliştii din cadrul CEH cred că soluţia ministerului este una dezastruoasă pentru judeţul Hunedoara, în condiţiile în care doar două mine vor fi păstrate şi mii de mineri şi energeticieni vor rămâne fără locuri de muncă după anul 2018, dar nu vor putea nici să se pensioneze, pentru că nu îndeplinesc condiţiile.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Da' locurile de consilier, deputat, senator, ministru, cand se vor re-DUCE ???

    DUMNEZEU sa le dea T U T U R O R celor care au condus comuna, orasul, judetul si tara furand, lor si copiilor lor, tot "binele", "sanatatea" si "conditiile familiale" pe care le-au creeat ei noua.
    Sa nu poata trece "dincolo" pana nu spun (macar), TOT ce au FACUT.

    Asa sa le ajute D U M N E Z EU .

    A M I N !

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

12 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

12 ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

12 ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

2 zile ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

2 zile ago