Categories: ComunitateFlash

Valabilitatea cardurilor de sănătate s-a prelungit la şapte ani

Adriana Clej

Furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, dar şi asiguraţii trebuie să ştie că termenul de valabilitate a cardurilor naţionale de sănătate emise până la data de 31 iulie 2018 a fost prelungit de la cinci la şapte ani prin Hotărâre de Guvern.

Unii furnizori aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate au refuzat să acorde servicii medicale persoanelor asigurate, sub motiv că acestea deţin carduri cu termenul de valabilitate inscripţionat depăşit. Aceste carduri sunt recunoscute drept valabile de Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate timp de doi ani după data de expirare a valabilităţii inscripţionată pe suprafaţa din material plastic, deoarece certificatele digitale înscrise în cipurile electronice au o valabilitate de şapte ani. În cazul cardurilor emise anterior datei de 31 decembrie 2012, termenul de valabilitate este 31 decembrie 2019.
Totodată, cardurile naţionale de sănătate noi care se emit începând cu data de 1 august 2018 au de la început durata de valabilitate de şapte ani, conform aceleiaşi Hotărâri de Guvern. Măsura de prelungire a duratei valabilităţii cardurilor permite o economie de circa 270 de milioane lei, prin degrevarea bugetului de stat de cheltuielile aferente tipăririi a aproximativ 14,2 milioane de carduri noi în perioada anilor 2018 şi 2019, fondurile respective urmând să fie direcţionate spre alte cheltuieli din domeniul sănătăţii publice.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un perso­naj din zonă tot se bate cu pumnul în…

13 ore ago

Bulina neagră

Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…

13 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…

13 ore ago

La Deva, ca peste tot. Un loc de parcare pentru 5 mașini

Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu…

13 ore ago

În acest an se va circula pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau până la Deva

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…

13 ore ago

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Hunedoara

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 11 august a.c., cu privire la…

13 ore ago