Actualitate

Val de incendii de vegetaţie uscată în judeţ

La sfârşitul săptămânii trecute, un nou val de incendii de vegetaţie uscată s-a înregistrat la noi în judeţ. Au fost afectate aproximativ 600 de hectare, pompierii hunedoreni fiind nevoiţi să intervină 24 de ore din 24 pentru stingerea şi limitarea extinderii flăcărilor.
„Începând de vineri, până azi (n. r. 5 martie), 51 de incendii de vegetaţie uscată s-au manifestat pe suprafeţe de teren din 49 de localităţi din judeţ. Au fost afectate 600 de hectare. În operaţiunile de lichidare a acestor arderi au fost implicaţi peste 100 de subofiţeri de la toate subunităţile din judeţ. Din cauză că în majoritatea zonelor incendiate nu se poate acţiona cu autospecialele cu apă, acestea neavând acces, deoarece nu le permite terenul, pompierii folosesc pentru stingerea flăcărilor doar mături şi lopeţi. Cel mai puternic incendiu a avut loc pe raza localităţii Baru, iar ultimul focar a fost anunţat, duminică, în localitatea Călan”, a declarat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Incendiile, cel mai probabil, sunt provocate ca urmare a acţiunilor de igienizare a solurilor, proprietarii de terenuri dând foc vegetaţiei uscate. Ceea ce este mai periculos în astfel de situaţii este că flăcările se pot extinde din cauza vântului, ducând la arderi necontrolate, care pot afecta zone forestiere sau chiar localităţi. Din fericire, în incendiile de la noi din judeţ, nimeni nu a fost rănit şi nici nu au fost constatate pagube materiale. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura