Categories: Comunitate

Vaccinarea anti-COVID continuă la spitalul din Brad

Magdalena Şerban

Luni întregi au îngrijit cu devotament pacienţii bolnavi de Covid-19. Acum, cadrele medicale din România sunt prioritare în administrarea vaccinului împotriva SARS-COV2, dacă îl solicită, însă unele au rămas rezervate faţă de această metodă de imu­nizare. La Brad, procesul continuă, cererile înmulţându-se de la o zi la alta.
„Decizia de vaccinare este una pur per­sonală, trebuie fiecare dintre noi să fim res­ponsabili, să cântărim cu atenţie beneficiile şi riscurile şi să decidem în consecinţă. În cazul personalului medical din cadrul spi­talului nostru, dintr-un număr de 35 de me­dici, s-au vaccinat 15 până la ora actuală. Bineînţeles, lista rămâne deschisă. Din 124 de asistenţi, s-au vaccinat 26, iar cât priveşte personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri, muncitori, bucătărese, spălătorese etc, adică toţi cei care nu constituie personal medical), din 58 s-au vaccinat 20. Faza I continuă. Spre exemplu, astăzi (n.r. ieri) am mai avut la centrul nostru de vaccinare 18 persoane, din care 12 de la sanatoriul din Brad. Mai sunt medici sau asistente care s-au îmbolnăvit de Covid-19, aşa că doar peste circa 30 de zile se pot vaccina. Astăzi avem programaţi 65 la rapel, iar mâine în jur de 10-15. Dinamica se schimbă zilnic. Suntem autorizaţi de către DSP Hunedoara, avem asigurat sprijinul pri­măriei, deci avem tot ce este necesar pentru a desfăşura un astfel de demers. Am înţeles că după centrele de vaccinare de la Deva, Pe­troşani şi Hunedoara (aferente fazei a doua), următorul va fi la Brad. DSP a desemnat-o pe doamna doctor Stana ca şi coordonator al centrului de vaccinare pentru faza a II-a. Vor fi cinci asistente provenite de la unităţile de învăţământ care se vor ocupa de vaccinare, doi registratori şi un poliţist local pentru prevenirea oricăror neplăceri legate de aglo­merare”, a afirmat Ioan Cobori (foto), mana­gerul Spitalului Municipal Brad.
De amintit că întreaga campanie de vacci­nare a fost gândită etapizat. În prima etapă sunt cuprinşi cei care fac parte din perso­nalul medical şi social, plus infrastructura critică a statului român. În cea de-a doua au fost incluşi pacienţii cu boli cronice şi cu vârsta mai mare de 16 ani plus orice per­soană care are peste 65 de ani, chiar dacă nu suferă de boli cronice. În etapa cu numă­rul trei intră în discuţie vaccinarea tuturor persoanelor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj din zonă vrea să ajungă șef mare de…

9 ore ago

Bulina albă

Maria Bocicor, președinta UCRR Filiala Hunedoara Pentru că a reușit să acceadă în Consiliul Local…

9 ore ago

Bulina neagră

Dumitru Andreșoi, fermier Pentru că este acuzat de procurorii lui Kovesi de fraudarea fondurilor europene.

9 ore ago

Parchetul European taie în carne vie: Cel mai mare oier, reținut de oamenii lui Kovesi. Prejudiciu imens

Parchetul European a lovit puternic în agricultura românească: Dumitru Andreșoi (foto), cel mai mare cres­că­tor…

10 ore ago

Gurasada și Vălișoara, sub semnul solemn. Start pentru încă 4 ani!

Magdalena Șerban Nu demult, primarii aleși sau realeși ai județului au depus jurământul de cre­dință,…

10 ore ago