Vacă sfâşiată de urs într-un cătun al Petroşaniului
Proprietarul animalului a reclamat atacul ursului la Primăria Petroşani, iar autorităţile locale au alertat asociaţia care gestionează fondul de vânătoare precum dar şi Agenţia Judeţeană pentru protecţia Mediului Hunedoara.
Atacul a avut loc în cătunul Dâlja, zonă ce aparţine administrativ de Petroşani, iar vaca sfâşiată se afla în saivan. Autorităţile vor face astăzi (n.r. -marţi) o evaluare la faţa locului pentru a stabili măsurile care se impun astfel ca locuitorii să fie în siguranţă. Nu este pentru prima dată când ursul coboară în zona urbană a Petroşaniului şi atacă animalele domestice. (M. Gânju)