Politica si administratie

Va reuşi ministrul Muncii să-i plătească pe mineri şi energeticieni?

O soluţie legislativă prin care care angajaţii CEH să fie plătiţi pentru munca prestată ar urma să fie decisă în prioada următoare a anunţat, la Petroşani, ministrul Muncii, Raluca Turcan (foto).

Discuţii, discuţii
Aceasta a avut mai multe discuţii cu liderii minerilor, conducerea CEH, la vizita efectuată în Valea Jiului.”Pe termen scurt, avem în vedere modificări ale legislaţiei pentru a le putea oferi, ca şi până acum, sprijin financiar. Am stabilit cu reprezentanţii minerilor să discutăm propuneri concrete în acest sens, într-o nouă întâlnire care va avea loc, săptămâna viitoare, la minister”, a declarat ministrul Raluca Turcan. Din luna februarie până acum, conform acordului încheiat la Ministerul Muncii cu reprezentanţii minerilor, au fost plătite peste 34 de milioane de lei pentru salariile restante ale minerilor şi alte peste 9 milioane de lei pentru tichetele de masă şi transport. Turcan a arătat însă că ter­menul pentru care, potrivit legislaţiei euro­pe­ne, Ministerul Muncii poate acorda această formă de sprijin este de cel mult trei luni. ”Pentru că noi am început acest program de ajutor pentru plata salariilor minerilor undeva la jumătatea lunii februarie, în acest interval am putut face 5 plăţi şi trebuie să găsim acum, o soluţie legislativă pentru a putea face şi cea de-a şasea plată către mineri, urmând ca apoi, împreună cu sindicatele şi cu Mi­nis­terul Energiei să căutăm cele mai bune soluţii. Din păcate, dificultăţile oamenilor din zonă nu se încheie aici şi am profitat de întâlnirea de astăzi (n.r.-săptămâna trecută) pentru a identifica modalităţi de sprijin şi în viitor”, a adă­ugat oficialul. O nouă rundă de discuţii pe tema salarizării angajaţilor CEH va avea loc în a­ceastă săptămâna la minister. (M. Gânju)

One thought on “Va reuşi ministrul Muncii să-i plătească pe mineri şi energeticieni?

  • O să-i plătească undeva între minimul pe economie și deloc.
    Se pare că asta e soarta firmelor românești.Parcă e un făcut să falimenteze toate în timp ce multinaționalele prosperă și te sfidează în timp ce politicul e absent sau ticălos.
    După CET Mintia se pregătește Apaprod-ul ,aflat în moarte clinică.
    Cine mai dorește,cine mai poftește ?!?!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura