Politica si administratie

Va mai funcţiona Termocentrala Mintia sau va fi vândută la fier vechi?

Adriana Năstase

GSP Power este interesată de achi­zi­ţio­narea tuturor activelor termocentralei Mintia, unde intenţionează să construiască o cen­trală de producţie de energie pe gaze similară celor 2 cuprinse în Planul Naţional De Re­dresare şi Rezilienţă (PNRR) de la Halânga şi Constanţa, a confirmat proprietarul compa­niei, Gabriel Comănescu, o informaţie pre­zen­tată anterior de Profit.ro.

Proiect complex?
„Vrem să cumpărăm toate activele Mintia. Proiectul va fi unul mai complex, vor fi două gru­puri cu o capacitate totală de 800 MW. În pre­zent, identificăm terenuri în zonă”, a de­clarat Comănescu pentru Profit.ro. Ad­mi­nis­tratorul judiciar al Complexului Energetic Hu­ne­doara (CEH), controlat integral de stat prin Ministerul Energiei şi aflat în insolvenţă, a ela­borat o procedură de atragere a unui in­ves­ti­tor pentru Sucursala Electrocentrale Deva a Com­plexului, din care face parte termo­cen­trala Mintia.
„Prin adresa nr. 14/13.04.2021, societatea GSP Power SRL şi-a exprimat intenţia de a achiziţiona termocentrala de la Mintia şi ne-a solicitat informaţii despre activele com­po­nen­te. Prin adresa nr. 3178/22.04.2021, ad­mi­nis­tratorul judiciar i-a comunicat valorile de eva­luare a activelor, precum şi disponi­bi­li­ta­tea de stabilire a unei întâlniri pentru clari­fi­cări suplimentare”, se arată într-un document al administratorului analizat de Profit.ro.

Evaluate la peste 100 milioane de euro
Activele Sucursalei Electrocentrale Deva a CEH au fost evaluate oficial la o valoare de piaţă de 100,88 milioane de euro şi una de lichidare de peste 61 milioane euro. În cazul în care va reuşi să achiziţioneze activele Min­tia, GSP Power va implementa un proiect si­milar celor două, de la Halânga şi Constanţa, incuse în PNNR (Green City): o centrală pe gaze, un parc fotovoltaic, o instalaţie de pro­ducţie a hidrogenului verde şi o instalaţie de cap­tare a CO2 care apoi este introdusă în sere hidroponice. “Dată fiind complexitatea şi mărimea proiectului, finalizarea Mintia va fi realizată după 2026 (termenul limită al proiectelor finanţate prin PNRR – n.r), probabil în 2027”, a explicat şeful grupului GSP mo­tivul pentru care proiectul nu a fost inclus la rândul său în PNRR.
Sesizare
Pe de altă parte, Sindicatul Solidaritatea Hu­nedoara a sesizat faptul că activele Ter­mo­centralei Mintia se duc în Valea Jiului, de unde
se vând la fier vechi. Sindicaliştii susţin că, astfel, se vede că termocentrala va fi vân­dută bucată cu bucată şi nu pentru a func­ţiona în continuare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura