Categories: Actualitate

Urmează o nouă „spălare de păcate” în instanţă?

Natalia Bumbac

La şedinţa de judecată de ieri, Tribunalul Hunedoara a stabilit că se va pronunţa în 13 aprilie faţă de contestaţia la executarea pedepsei depusă de Monica Georgescu (foto), fostul director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Hunedoara.
Contestaţia lui Georgescu vizează condamnarea de trei ani de închisoare cu suspendare, pe care a primit-o în 2016 pentru infracţiunea de abuz în serviciu, într-un dosar instrumentat de DNA. Procurorii au acuzat-o că, împreună cu alţi angajaţi ai Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, instituţie de care aparţine Direcţia pe care a condus-o, a fraudat examenul de accedere pe postul de director general.
Contestaţia la executarea pedepsei depusă de fostul director general de la DGASPC Hunedoara vine după ce fostul secretar al judeţului Daniel Dan, condamnat şi el în acelaşi dosar pentru abuz în serviciu, a fost absolvit de pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare. În cazul lui Daniel Dan, instanţa a constatat că fapta de abuz în serviciu pentru care fusese condamnat a fost dezincriminată de Curtea Constituţională prin Decizia 405 din iunie 2016. Acesta a obţinut o decizie favorabilă la contestaţia sa abia la Curtea de Apel Alba Iulia, acolo unde s-a judecat apelul faţă de decizia Tribunalului Hunedoara, prima instanţă respingându-i cererea.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

17 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

17 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

17 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

17 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

17 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

18 ore ago