Categories: Actualitate

Urmărit de poliţiştii rutieri

Cel care încercase să scape de echipajul rutier, spera să scape de dosar penal, pentru că nu avea permis de conducere. Tânărul a atras atenţia echipajului care monitoriza traficul după ce a intrat pe sens interzis.
„Poliţiştii au observat un autoturism care se deplasa pe direcţia Petroşani – Petrila şi care a pătruns neregulamentar (fără a res­pecta semnificaţia indicatorului ,,accesul in­terzis”) pe strada Prundului, din Petrila, motiv pentru care au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice şi luminoase, reuşind, în scurt timp, oprirea sa.
La solicitarea poliţiştilor de a prezenta do­cu­mentele pentru control, conducătorul auto – un tânăr de 27 de ani, din Petroşani – a declarat că nu are documentele per­so­nale asupra sa, însă în urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit ca acesta nu figura ca fiind posesor al unui per­mis de conducere”, informează IPJ Hu­nedoara. În plus, tânărul avea şi o al­coolemie de 0,46 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

21 de ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago