ActualitateFlash

Urmărire ca în filme prin centrul Clujului. Protagonista este o tânără din Deva, care s-a urcat băută la volan și a provocat un accident

 

accident motilor bmw si taxi 9

O şoferiţă din Deva a ajuns să fie cercetată de procurorii clujeni după ce în noaptea de miercuri spre joi a reuşit să provoace un accident grav, în Cluj Napoca. În urma accidentului, patru oameni au fost răniţi.

Deveanca Yannina Olteanu, de 29 de ani, se afla la volanul unui BMW Z4 şi nu a oprit la semnalele poliţiştilor, în Piaţa Unirii, din centrul Clujului, motiv pentru care echipajul a plecat în urmărirea acesteia. Din nefericire pentru ea, pe Calea Moţilor, tânăra a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un taxi care venea din sens opus. După ce a fost  testată cu aparatul etilotest, oamenii legii au fost surprinşi să constate că femeia avea o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului, atât taximetristul care circula regulametar, cât şi alţi trei pasageri au fost răniţi, dintre care un tânăr de 23 de ani s-a ales cu răni grave.

Potrivit, relatărilor presei din Cluj-Napoca, poliţiştii au cerut ca Yannina O. să fie arestată preventiv, însă procurorii au decis ca aceasta să fie cercetată în stare de libertate, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală. La audieri, deveanca a fost asistată de avocatul Peter Eckstein Kovacs, iar la ieşirea de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, tânăra a refuzat să dea declaraţii. De asemenea, şi avocatul a refuzat să comenteze cele întâmplate.

Fostă gimnastă, Yannina Olteanu este acum fotomodel şi dansatoare. Printre vedetele internaţionale pentru care a dansat se numără Enrique Iglesias, Jennifer Lopez şi Britney Spears. (Loredana Goangă)

 N.R. În imagine cele două mașini, după impactul provocat de tânăra din Deva. (Sursa foto – Monitorul de Cluj)

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura