Magdalena Șerban
Conducerea Orașului Uricani are planuri nu doar în teorie, ci și în practică. Nu le poate dezvolta peste noapte pe toate, dar strategia de schimbare radicală e gândită pe cinci ani. După, modernizările se vor vedea fără a mai fi spuse. Banii europeni și axele guvernamentale sunt principala sursă de finanțare, bugetul local fiind aliat bun pentru a se face studiile de fezabilitate necesare unor noi demersuri investiționale și apoi pentru a susține cotele de cofinanțare la programele respective.
Infrastructură și turism
,,Până în 20 de milioane de euro însumează proiectele noi, pe care urmează să le avem. Peste 5 ani de zile se va vedea care va fi adevărata stațiune. Nu doar pe hârtie, ci în realitate. Plus blocurile vor avea un alt aspect, anveloparea lor schimbând radical imaginea dezolantă de odinioară. Avem 40 în lucru, avem documentația în pregătire pentru încă 40, iar 15 sunt făcute. Treptat, ajungem la ce ne dorim. Apoi, pe ADR Vest avem modernizarea celor 2 bulevarde principale și câteva parcuri aferente. Demersul ajunge la 35 de milione de lei. Vizează partea de alei pietonale aferente celor 2 bulevarde, 3 părculețe adiacente care nu au fost modernizate, iar pe Bulevardul Muncii un centru pietonal. Pe Faleza Jiului avem un părculeț, deci și acel segment. Despre bugetul local, nimic de foarte bine. Din start, avem minus 12 miliarde lei vechi, în condițiile în care avem de asigurat cofinanțări la proiecte. Nu e deloc ușor. Dar cum bine se știe, fără efort, nu faci nimic, nu evoluezi”, a spus Dănuț Buhăescu, (foto) primarul din Uricani. Bineînțeles, acestea sunt doar o mică parte din proiectele ce aparțin de administrația publică de aici.
Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…
Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…