Politica si administratie

Uricani: primarul a păşit în al cincilea mandat, iar viceprimarul în al patrulea

Magdalena Şerban

Dănuţ Buhăescu şi-a început oficial cel de-al cincilea mandat consecutiv în fruntea administraţiei publice a oraşului Uricani. PSD are o majoritate categorică în noul Consiliu Local de aici, iar viceprimar a fost ales social-democratul Corneliu Braia (în foto, împreună cu primarul). Festivitatea de investire şi depunere a jurământului a avut loc în prezenţa subprefectului judeţului Hunedoara, Dorel Bretean.
„La noi, PSD a obţinut cel mai mare procent din judeţul Hunedoara la nivel de municipii şi oraşe pentru Consiliu Local, respectiv 71,6 la sută. Sunt 11 consilieri de la PSD şi patru de la PNL. Şi viceprimarul nostru, care a început al patrulea mandat, se poate numi un veteran în branşă, ţinând cont de istoricul viceprimarilor din Valea Jiului. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au venit la urne, dintre aceştia, 77,44 procente exprimându-şi încrederea în mine. Au rămas destule obiective pe care trebuie să le ducem la bun sfârşit, iar în paralel, vom face şi alte proiecte pe care să le materializăm prin programe guver­na­mentale şi din fonduri europene nerambursabile ”, a afirmat Dănuţ Buhăescu, edilul-şef al oraşului Uricani.
Printre priorităţile primarului se află mo­dernizarea instituţiilor de învăţământ (de la clădiri, la dotări), finalizarea anvelopării celor 13 blocuri aflate deja în lucru şi continuarea demersului cu alte cel puţin 30 de imobile (asta depinde şi de cum se mişcă asociaţiile de proprietari), extinderea reţelei de gaz metan la gospodăriile ţărăneşti din oraş şi localităţile componente, realizarea unui parc fotovoltaic pentru a asigura necesarul de energie electrică pentru sistemul de iluminat public, lucrări de infrastructură pentru dez­voltarea turismului, realizarea drumului de la Valea de Peşti (în parteneriat cu Consiliul Judeţean Hunedoara) şi cel de la Bărbăteni-Uricani-Valea de Brazi, urmând să fie reluate discuţiile şi pentru cel către Herculane. ,,Am promis că voi face proiectele pentru cele enumerate, însă ce îmi doresc este ca în următorii patru ani să le şi concretizez. Ştim cu toţii că orice investiţie necesită timp să ajungă de la stadiul de plan la realizare propriu-zisă”, a mai arătat edilul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura