Categories: Comunitate

Uricani: iluminat public modern, cu lămpi economice

Magdalena Şerban

Comunitatea din Uricani va beneficia de un sistem de iluminat public modernizat, în valoare de circa 1,5 milioane de lei, în baza unui proiect câştigat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), a cărui lucrări sunt pe cale să înceapă.

Perimetrul vizat de programul investiţional cuprinde Bulevardul Muncii, Strada Grădiniţei, Bulevardul Republicii, Strada Revoluţiei, Aleea Teilor, Aleea Brazilor, Strada Unirii şi aleile din parcurile Muncii, Plopilor şi pe malul Jiului, mai exact pe marginea 66A. Se va trece la demontarea aparatelor de iluminat şi a elementelor conexe vechi din arealul delimitat, la demontarea stâlpilor de iluminat care deservesc exclusiv iluminatului public, precum şi la construcţia reţelei electrice subterane LES JT pentru iluminatul public din arealul delimitat, dar şi la racordarea stâlpilor metalici la reţeaua electrică subterană. ,,Se vor monta aparatele de iluminat public stradal echipate cu LED, iar acestea vor fi racordate la reţeaua publică, care va fi de asemenea extinsă faţă de ce avem în prezent”, susţine Dănuţ Buhăescu (foto), primarul oraşului Uricani.
Trebuie precizat că prin implementarea proiectului se are în vedere reducerea consumului de energie electrică în regim public. Licitaţia a fost câştigată de o firmă de profil din Dâmboviţa şi urmează să se dea ordinul de începere a lucrărilor. Cât priveşte economia pe care o va genera la bugetul local, se pare că potrivit calculelor estimative, valoarea facturilor va scădea considerabil, cu câteva zeci de procente.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

2 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

2 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

2 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

2 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

2 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

2 ore ago