Uricani: Cetăţenii vor avea un centru de colectare a deşeurilor prin aport voluntar (CAV). Totul gratuit!

Magdalena Șerban

În zona Vâncu, administrația pu­blică din Uricani va realiza din fonduri câștigate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) un Centru de Aport Voluntar (CAV), aces­ta constituind o soluţie gratuită de colectare a deşeurilor din gos­po­dării, adică cele care nu sunt ridicate de operatorul de salubritate.

Fără a se mai arunca haotic
CAV-ul nu presupune cheltuieli pen­tru cetățeni, comunitatea având doar obligația de a transporta deșeurile până în locația respectivă. ,,Vor putea fi depuse reciclabile şi biodeşeuri ce nu pot fi colectate în pubelele indi­vi­duale, precum și fluxurile speciale de deşeuri – voluminoase, textile, de­șe­uri din lemn, mobilier, anvelope, echi­pamente electrice şi electronice, ba­terii uzate, deşeuri periculoase, de­şe­uri de gră­dină, din construcţii şi de­molări etc. Aici vor fi instalate contai­nere pentru de­pozitarea fiecărui fel de material. Vom pregăti și drumul de acces, prin asfaltare, astfel încât să existe toate condițiile. Finalizarea investiției este prevăzută pentru anul 2025. Am fi stipulat un termen pentru 2024, dar a durat licitația și nu vrem să ne riscăm să nu respectăm ter­me­nele. Asta nu înseamnă că nu poate fi finalizat mai repede”, a transmis pri­marul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu (foto). Mai trebuie spus că achiziţia de bunuri (containere pentru dotarea centrelor de colectare prin aport voluntar) se re­a­lizează centralizat, de către Mi­nis­te­rul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). După implemen­tare, autoritatea pu­blică din Uricani trebuie să asigure mentenanța in­vestiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data ultimei plăți. Ca urmare a derulării acestei subinvestiţii, la nivel central, până la 30 septembrie 2024 se vor realiza şi operaţionaliza cel puţin 250 de centre de colectare prin aport voluntar, iar până la 30 iunie 2026 se vor realiza şi operaţionaliza cel puţin 565 de centre de colectare prin aport voluntar. Conform PNRR, pe Componenta 3 – Managementul deşeurilor este alocat un buget total de 1,239 miliarde de euro, iar obiec­tivul central este acce­lerarea proce­sului de extindere şi mo­dernizare a sistemelor de gestionare a deşeurilor în România, cu accent pe co­lectarea separată, măsuri de pre­venţie, redu­cere, reutili­za­re şi valori­ficare în vede­rea conformării cu directivele apli­ca­bile şi tranziţiei la economia circulară. Con­trac­tele parafate sunt în­cadrate la capitolul de in­vestiţii I1 – Dezvoltarea, modernizarea şi completarea sis­te­melor de ma­na­gement integrat al deşeurilor muni­ci­pale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune, sub­sec­ţiunea 1.a. – Înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar, din Planul Naţional de Redresare şi Re­zilienţă (PNRR). Bu­getul prevăzut pentru acest sub­­ca­pitol este de 452,2 mili­oane de euro.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago