Urgența Spitalului din Hunedoara, pe lista-sinteză a Companiei de Investiții

Adriana Năstase

Compania Naţională de Investiţii (CNI) va susţine financiar şi procedural extinderea şi modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara.
Primarul Dan Bobouţanu şi managerul spitalului municipal, Radu Budae, s-au aflat ieri la Bucureşti pentru a prezenta minis­tru­lui Sănătăţii, proiectul de modernizare şi extin­dere a Unităţii de Primiri Urgenţe a spitalului din oraşul de pe Cerna. Delegaţiei hunedo­re­ne i s-a alăturat şi directorul Di­recţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Sebastian Mezei.

Două proiecte cu bani europeni
Tot ieri, CNI a anunţat oficial faptul că iniţiativa Primăriei municipiului Hunedoara şi a Spitalului municipal a fost inclusă pe „Lista – sinteză” a subprogramului „Unităţi sani­tare” derulat la nivel naţional de instituţia amintită.
Primăria Hunedoara derulează două pro­iecte cu finanţare europeană destinate Spi­ta­lului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”: primul – în valoare de 2,3 milioane de euro, pentru dotarea,reabilitarea şi modernizarea Ambulatoriului integrat, respectiv al doilea – în valoare de 7,5 milioane de euro, pentru eficientizarea energetică a corpului principal de clădire al spitalului.
„Din păcate, pentru finanţări europene au fost eligibile doar Unităţile de Primiri Urgenţe ale spitalelor judeţene. Acesta este motivul pentru care nu am reuşit să obţinem bani europeni pentru UPU Hunedoara. Nu ne stă în fire să ne resemnăm şi, din fericire, am reuşit să întocmim o documentaţie DALI pentru modernizarea şi extinderea Urgenţei spitalului din Hunedoara, iniţiativa fiind acceptată de CNI pentru a fi inclusă pe lista-sinteză. Nu putem avansa acum un moment anume la care vor începe şi lucrările efective, dar este important că am reuşit să găsim sursă de finanţare pentru un proiect care, la ora actuală, este evaluat la 14 milioane de lei (inclusiv TVA). Încă de la începutul primului meu mandat de primar am spus că Educaţia, Sănătatea şi Infrastructura sunt prioritare. Mă bucură faptul că un nou proiect trece de la stadiul de idee la cel de iniţiativă în derulare”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Spațiile trebuie reabilitate
Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Hunedoara nu a fost niciodată reabilitată până acum, în adevăratul sens al cuvântului, fapt confirmat şi de managerul unităţii, Radu Budae. „Din 1968, de când s-a construit spitalul, şi până acum, Urgenţa n-a avut parte, cu adevărat, de o reabilitare. Pen­tru a avea o unitate de primiri urgenţe la stan­dardele actuale e nevoie atât de rea­bi­li­tarea spaţiilor existente, cât şi de extinderea secţiei în sine prin construirea unui corp nou de clădire aflat pe amplasamentul intrării actuale în UPU Hunedoara. Astfel vom avea şi spaţii suficiente, dar şi circuite medico-sanitare la standardele actuale în domeniu”, adaugă Radu Budae.
Proiectul de modernizare şi extindere a UPU Hunedoara are parte şi de susţinerea di­rectorului DSP Hunedoara, Sebastian Mezei: „Direcţia de Sănătate Publică Hunedoa­ra susţine orice demers menit să îmbună­tă­ţeas­că şi să modernizeze actul medical. Mă bucur să constat că şi în muni­ci­piul Hunedoara există un interes dovedit pen­tru dezvoltare şi modernizare. Orice pro­iect de genul celui prezentat astăzi, la Ministerul Sănătăţii, de primarul Hunedoarei şi managerul spitalului din localitate, merită susţinerea noastră”, a adăugat șeful DSP Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Înțeleg ca în poza este ministrul sănătății.Langa el numai politruci.
    Unde este un medic,de ex dir.medical care sa poată discuta cu ministrul.E vorba de lucruri medicale de care habar nu are mezei,boboutan și budae.

  • Acum inteleg dc au musamalizat cazul femeii batute in timpul munci de catre un coleg venit din alt camp de munca unde si acolo a fost agresiv. Nu e bai dumnezeu va face dreptate!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

2 ore ago

Bulina albă

Agentul șef principal Daniel Gapșea, criminalist la Poliția Orașului Uricani Pentru că a reușit să-i…

2 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că este acuzat că a încălcat din nou ordinul de…

2 ore ago

Apă pură, din Masivul Retezat, pentru locuitorii comunei Hărău și o infrastructură modernă

Magdalena Șerban A fost emis ordinul de începere a lucră­rilor pentru modernizarea și înființarea surselor…

2 ore ago

Atunci când este emisă o avertizare sau atenționare meteorologică, fiecare culoare transmite un nivel diferit de risc pentru populație.

COD GALBEN Fii atent! Sunt prognozate fenomene meteo care pot deveni periculoase pentru anumite activități.…

2 ore ago

Spitalul din Orăștie are un Compartiment de Microbiologie Medicală modern

Magdalena Șerban Compartimentul de microbiologie me­dicală este pilonul central al diag­nos­ticului bolilor in­fec­țioase. Rolul său…

5 ore ago