Categories: ActualitateFlash

Arestat pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat un tânăr „în joacă“

Cristina Ghenea

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Petroşani, a fost arestat pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat, „în joacă” – spune el, un alt tânăr.
Totul s-a întâmplat joi noaptea, în cartierul Bosnea, din Petroşani. Aflaţi în casa unui prieten comun, împreună cu mai multe persoane, atât victima, cât şi agresorul consumaseră alcool în noaptea respectivă. Potrivit procurorilor, „suspectul a lovit partea vătămată cu un cuţit de bucătărie, care aparţinea proprietarului locuinţei în care se aflau în momentul respectiv”.
„Lovitura i-a produs victimei o plagă înjunghiată de circa 7 centimetri. Împreună cu martorii, suspectul a reuşit să şteargă urmele de sânge şi să-l scoată pe tânărul rănit din casă, abandonându-l pe o străduţă lăturalnică. Cele cinci persoane care au asistat la toată întâmplarea au cooperat cu suspectul sub ameninţarea cuţitului”, a precizat procurorul Adina Velescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunal. Aceasta a adăugat că victima a supravieţuit după ce a reuşit să sune la 112 şi să cheme ajutoare. În prezent, victima, în vârstă de 20 de ani, se află în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara. Cât despre autorul faptei, acesta a reuşit să se ascundă prin diferite locaţii din Petroşani până vineri noaptea, când, în jurul orei 3.00, a fost găsit de oamenii legii în propria locuinţă. Anchetatorii au mai precizat că suspectul, pe numele său Iosif Ciprian Ozarchevici (foto), îşi recunoaşte parţial faptele, susţinând că totul s-a întâmplat dintr-o joacă, fără să-şi dea seama de consecinţele unei astfel de glume. Acesta admite şi că şi-a abandonat victima în stradă, însă nu recunoaşte că i-ar fi ameninţat pe martori.
În cursul zilei de sâmbătă, tânărul a fost prezentat Tribunalului Hunedoara, unde a fost emis, pe numele său, un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Inculpatul a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei, astfel că dosarul va fi trimis Curţii de Apel Alba Iulia pentru soluţionare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un proiect rămas fără piștari din puș­cu­lița statului este pe cale să stârnească și mai…

12 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost aleasă prim-vicepreședinte a femeilor social-democrate…

13 ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Vulcan, recidivist Pentru că este la un pas de a ajunge în…

13 ore ago

Arestat după ce a vândut droguri într-un local din Deva

Procurorii Direcției de Investigare a In­frac­țiunilor de Criminalitate Organizată și Te­ro­rism – Biroul Teritorial Hunedoara…

13 ore ago

Solicitările la 112 pe perioada caniculei, creștere cu 10 la sută în județ

Șeful DSU, Raed Arafat, a îndemnat ca în perioada de caniculă și mai ales în…

13 ore ago

Directorul unei firme, prins cu amanta, și-a amenințat soția că o omoară

Bărbatul de 47 de ani, din Petrila, a fost acuzat de săvârșirea infracțiu­nilor de amenințare…

13 ore ago