Loredana Goangă
Potrivit Mirelei Negruţiu, purtătorul de cuvânt de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Ioan Tudorel Bădărău, în timpul efectuării serviciului de control al traficului rutier, în jurul orei 09.20, a primit suma de 500 de lei de la o persoană care a condus cu o viteză mai mare decât limita legală. În schimbul banilor, agentul de poliţie nu a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenţiei. „Cu ocazia percheziţiei vehiculului realizată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi ofiţeri de poliţie din cadrul DGA Hunedoara, în autospeciala poliţiei a fost găsită ascunsă suma de bani ce a făcut obiectul infracţiunii de luare de mită”, a declarat sursa menţionată.
După audieri, „procurorul a dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptăşi la persoană, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat”, a mai spus aceasta. Totodată, faţă de Ioan Tudorel Bădărău s-a dispus luarea controlului judiciar pe durata urmăririi penale.
Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…
Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a procedurii de licitație pentru achiziționarea…
Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…
I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…
Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lăsat în urmă un dosar penal grav.…
Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…