Categories: EvenimentFlash

UPDATE. Peste 70 de persoane și un elicopter, mobilizați în căutarea fetei dispărute în Munții Retezat

Astăzi, vineri, echipele de salvare, formate din jandarmi, salvamontişti, polițiști, pădurari de la Ocolului Silvic Retezat – Rîu de Mori şi rangeri montani, continuă căutările tinerei dispărute, miercuri, în masivul Retezat. Echipele de salvare-căutare au fost suplimentate, astfel încât numărul salvatorilor montani se ridică în acest moment la 73, fiind sprijiniţi şi de un elicopter al Inspectoratului General al Aviaţiei Române, care survolează zona indicată.

Așa cum am arătat deja în ediția de azi a cotidianului nostru, fata, pe nume Daliana Rădoi, de 14 ani, care suferea de autism, a dispărut din Poiana Pelegii, din Masivul Retezat, unde era într-o  excursie alături de alţi copii de  la centrul de plasament din Lupeni, unde se afla și ea. Potrivit comunicatului Poliției, aceasta ar fi plecat voluntar din locul de campare.  la data de 20 august a.c., în jurul orei 16.00, fără a mai reveni.

   Fata dispărută (vezi foto) are înălţimea 1,50 – 1,55 m, greutate 55 – 60 de kg, faţă rotundă, ochi verzi, păr şaten, tuns scurt, ondulat, cu breton neregulat.La data dispariţiei, ea era îmbrăcată cu un hanorac de culoare maro, cu imprimeu de culoare portocalie, pantaloni tip colanţi negri, pantofi sport albi şi purta un fes neagru.Minora purta un rucsac roşu şi negru, în care avea doar obiecte de îmbrăcăminte, fără a deţine documente de identitate sau bani. (Mircea Crivăț)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

4 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

4 ore ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

4 ore ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

4 ore ago

Stagiu Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont

În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Re­con­firmare al Unităților…

4 ore ago

Răchitova, în luna martie 2026: reabilitări, modernizări și lemn de foc

Magdalena Șerban Primăvara dă tonul lucrărilor la nivel de UAT-uri. Unele sunt la linia de…

4 ore ago