EvenimentFlash

UPDATE. Moloţ cercetat de DNA pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu şi cumpărare de influenţă

 

molot 6Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire, în perioada 2011-2014, a unorinfracțiuni de corupţie și asimilate celor de corupție.

Procurorii DNA percheziționează birourile lui Tiberiu Balint, vicepreședinte   și a lui Mircea Moloţ,președintele Consiliului Judeţean Hunedoara, dar și sediile mai multor societăți comerciale, potrivit unor surse judiciare.  În cazul lui Mircea Moloț se fac cercetări pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, cumpărare de influenţă

Contracte atribuite unor firme de casă

Potrivit unor surse judiciare, totul începe la sfârşitul anului 2011, când conducerea SC Apa Prod SA Deva, societate al cărui acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Hunedoara (76,72%) alături de consiliile locale din judeţul Hunedoara, la solicitarea lui Moloţ, a avantajat SC Viva Construct SRL Deva în cadrul procedurii de atribuire a contractului „Măsuri temporare pentru tratarea apei uzate în Deva şi Hunedoara prin aerarea artificială a apei uzate deversate în râurile Mureş şi Cerna prin canalele deversate de la staţiile dmolot2e epurare a apei uzate” şi a permis demararea lucrărilor înaintea finalizării procedurii de achiziţie.

În mod concret, s-a reţinut că la data de 16.09.2011, Apa Prod a publicat pe SEAP anunţul pentru licitaţia de atribuire a lucrărilor aferente contractului, iar, la data de 21.11.2011, Viva Construct a demarat lucrările de execuţie fără ca beneficiarul să fi atribuit contractul, iar, până la finalul anului 2011, Viva Construct a încasat suma de 1.481.669 euro pe acest contract.

A direcţionat lucrări către firma ginerelui lui Moloţ

În schimbul sprijinului oferit de Mircea Moloţ, administratorul şi acţionar al Viva Construct,  Vasile Axinte, a cedat execuţia unei părţi din lucrările pe acest contract, fără a exista un contract de subantrepriză, în condiţiile pe care legislaţia achiziţiilor publice le prevede, către SC Vivanty Industries SRL Şoimuş, societate controlată direct în calitate de asociat şi administrator de către Roberto Patrik Venter, ginerele lui Moloţ.

De asemenea, în perioada iunie 2012-martie 2013, conducătorul SC ApaProd SA Deva, la solicitarea lui Mircea Moloţ, a avantajat molot1SC Euro Cons Expert SRL, societate, de asemenea, controlată de către Vasile Axinte, în cadrul procedurii de atribuire a lotului nr. 2 „Reconstrucţia staţiilor de epurare Deva şi Hunedoara – construcţia platformelor de depozitare a nămolului provenit de la Staţiile de epurare din aglomerările Deva şi Hunedoara” din contractul de lucrări nr. 5 aferent proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara”, contract finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Astfel, directorul ApaProd a realizat sprijinul SC Euro Cons Expert SRL prin participarea în mod direct la conceperea ofertei depuse de această societate, în condiţiile în care activitatea membrilor Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP) cu finanţare europeană era avizată de acesta, iar datele privind organizarea procedurii de achiziţie îi erau disponibile în calitate de director general al beneficiarului procedurii de achiziţie. De altfel, contractul de lucrări a fost atribuit în luna martie 2013 SC Euro Cons Expert SRL, valoarea contractului fiind de 3.756.744 lei.

I-a asfaltat strada spre vila din Mărtineşti

Ca urmare a sprijinului acordat pentru încheierea acestui contract, spun surse judiciare, Viva Construct a asfaltat strada din satul Mărtineşti, unde Mircea Moloţ deţine un imobil, în condiţiile lipsei proiectului tehnic sau a autorizaţiilor de construire, contravaloarea lucrărilor rămânând temporar în sarcina executantului.

De asemenea, în schimbul sprijinului oferit de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara,Mircea Moloţ, prin traficarea influenţei asuprmolot3a directorului general al Apa Prod Deva în scopul avantajării Viva Construct Deva, Vasile Axinte a cedat execuţia unei părţi din lucrările pe acest contract, fără a exista un contract de subantrepriză, în condiţiile pe care legislaţia achiziţiilor publice le prevede, către SC Vivanty Industries SRL Şoimuş, societate controlată direct în calitate de asociat şi administrator de către  Roberto Patrik Venter, ginerele preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara. ( Mircea Crivăţ)

One thought on “UPDATE. Moloţ cercetat de DNA pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu şi cumpărare de influenţă

  • Am plecat din PNL din cauza acestei „forme de viață” când am aflat că a fost informator.Să-i dea Dumnezeu ce merită!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura