Categories: FlashSport

UPDATE. Hunedoreanul Aristide Necula a încheiat cu bine Maratonul Nisipurilor

    Românii Aristide Necula (foto), Paul Dicu și Cristian Enășoae au încheiat vineri cea de-a 29-a ediţie a Maratonului Nisipurilor (Marathon des Sables), una dintre cele mai grele probe de ultramaraton din lume, după 250 de kilometri parcurşi prin Deşertul Sahara (Maroc).

Hunedoreanul Aristide Necula a relatat, pe pagina sa de Facebook, că în ultima etapă, cu o lungime de 42,2 kilometri, a mers mai încet pentru că dorit să-şi protejeze genunchiul drept, afectat în penultima etapă, cea mai lungă a concursului (81,5 km). 

    ”Am ajuns cu bine. Slavă Domnului! Poate aţi remarcat că am tras mai încet azi. Mi-am protejat genunchiul belit de zilele trecute. Mai ales că am avut parte de nişte coline nemernice, pe ultimii 10 km. M-au rupt la genunchi – coborârile pe coline şi nisipul. N-am vrut să risc nimic”, a scris maratonistul hunedorean Aristide Necula pe pagina sa de Facebook.
Imediat după ce a trecut de poarta de final, Necula a desfăşurat un steag tricolor pe care l-a arătat apoi la camera video montată de organizatori pentru a transmite live sosirea maratoniştilor. ”Aştept să văd şi locul final, dar chiar nu mai are nicio importanţă. Am încheiat competiţia valid şi cu bine – am alergat aproape 250 km prin Sahara! Aventura vieţii!”, scrie Aristide Necula.

Maratonul Nisipurilor a fost câştigat de marocanul Rachid Elmorabity, care a parcurs cei 250 de kilometri în 20 h 27 minute și  37 secunde. Cei trei români participanți la maratonul din Africa au ocupat, potrivit celor scrise de Aristide Necula pe pagina sa de Facebook, următoarele locuri: Aristide Necula, locul 528, Paul Dicu, locul 771, Cristian Enășoae, locul 798.

Astăzi, sâmbătă, 12 aprilie s-a încheiat și etapa de caritate, derulată pe distanța de 17 kilometri. După parcurgerea și a acestei etape hors concurs,  Aristide Necula  a scris pe Facebook: S-A TERMINAT! Am încheiat și etapa de caritate și ne-am suit în autobuze. Am primit prânz rece de la organizatori și pâine arăbească. Au dat drumul la aer condiționat… Avem 4 ore de mers până în oraș – Ouarzazate. Acolo rămânem până luni, când revenim la Paris. O să dorm puțin acuma. (Aristide Necula  și Paul Dicu au alergat pentru misiuni de caritate (PRO VITA și Inima Copiilor).

Tot Aristide Necula a publicat pe pagina sa de Facebook fotografia celor trei maratoniști aflați pe podium, însoțită de următorul comentariu: Să dăm, totuși, CEZARULUI ce este al său: aceștia sunt CÂȘTIGĂTORII. În centru, marocanul Elmorabity – locul I (20h 27min), în dreapta iordanianul AlAqra – locul 2 (20h 37min), în stânga, marocanul Ahansal, campionul de anul trecut (20h 50min). Deci au alergat 240 km în mai puțin de 21 de ore, prin munți, dune și piatră…

    Reamintim că hunedoreanul Aristide Necula a participat la Maratonul Nisipurilor într-un scop caritabil, el intenţionând să strângă fonduri pentru construcţia unei ferme sociale, la care ar urma să fie găzduiţi circa 40 de copii şi mamele acestora, victime ale violenţei domestice. Proiectul este derulat de Asociaţia ‘Pro Vita’ din Bucureşti. (Mircea Crivăț)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

o zi ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago