Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au decis, în urmă cu câteva minute, prelungirea măsurii de arest preventiv pentru toate persoanele aflate în spatele gratiilor, în dosarul fraudelor farmaceutice.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instanței, Cosmin Muntean, judecătorii au respins ca nefondate recursurile declarate de către cele 9 persoane pentru care Tribunalul a decis prelungirea arestului, iar referitor la Călin Popa – cel pentru care s-a decis punerea în libertate, cu interdicția de a părăsi țara, magistrații au admis recursul procurorilor DIICOT, și au dispus prelungirea duratei de arest și pentru acesta. Decizia Curții de Apel este definitivă, astfel că toți cei zece acuzați din acest dosar vor mai sta, cel puțin 30 de zile, după gratii.
Frăția penalilor se pregătește să pună mâna pe o urbe din regiune, ori cel puțin…
Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice drept unul…
Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…
Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.
Polițiștii rutieri desfășoară, în perioada 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…
Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…