Categories: Actualitate

UPDATE. Bărbatul care a lovit o femeie pe zebră, circula cu număr de înmatriculare fals!

Autorul accidentului produs ieri, 9 decembrie, zona Pieței Victoriei din Deva, în jurul orei 15:45, a fost depistat de polițiști că circula cu număr de înmatriculare fals pe autoturism.

Este vorba de Florin B., de 29 de ani, din Hunedoara. Acesta, în timp ce conducea un autoturism pe Bd. 22 Decembrie din Deva,  nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 60 de ani, din localitate, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni prevăzută cu indicator și marcaj (trecere aflată chiar la intrarea în sensul giratoriu din Piața Victoriei), lovind-o. În urma impactului femeia a suferit leziuni uşoare, fiind dusă la spital pentru control.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliţiei s-a constatat că autoturismul avea număr de înmatriculare fals. Ca urmare, hunedoreanul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu număr de înmatriculare fals. (Mircea Crivăț)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

9 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

9 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

9 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

9 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

9 ore ago