„Accidentul a avut loc în zona Şureanu, în locul numit Preluca. A tăiat un fag, un copac mare şi l-a prins când s-a prăbuşit. Noi am fost solicitaţi să-l aducem din zona izolată până la locul de unde să poată fi preluat de ambulanţă. Din constatarea noastră era suspect de fractură de bazin şi fractură de braţ drept. La victimă au ajuns paramedicii SMURD care i-au acordat primul ajutor, însă le era aproape imposibil să-l transporte până la autospeciala lor. Drumul până în zona unde era victima este extrem de greu, o zonă accidentată, cu traversări peste un pârâu”, a declarat Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Petroşani. Operaţiunea de salvare a durat mai bine de trei ore şi au participat cinci salvamontişti. Bărbatul rănit a ajuns, conştient, la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde medicii l-au suspus mai multor investigaţii medicale. (Maximilian Gânju)
Modulul terestru de intervenție al României, format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice…
O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…
Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…