FlashSport

Unu la sută surpriză, 99 la sută aranjament

11 x muresul

Ciprian Marinuţ

Fără victorie în ultimele cinci meciuri consecutive, Mureşul Deva a înviat  şi a învins cu 1-0 taman în faţa neînvinsei în opt etape, Jiul Petroşani, şi chiar pe terenul minerilor. Rezultatul care a dat peste cap casele de pariuri e acceptat ca o adevărată minune de foarte puţini suporteri şi comentatori, iar majoritatea susţine că de fapt e vorba de un blat ordinar.

Ce s-a văzut
Jiul şi-a asumat din start rolul de favorită cu care era creditată graţie clasamentului şi a statutului de gazdă, şi a atacat în valuri poarta apărată de Sile Rahoveanu. După ceva mai mult de 10 minute, Mircea Ilie a marcat, dar arbitrul a anulat golul, pe motiv de fault în atac. Înlocuirea golului (anulat) a tăiat parcă elanul minerilor şi Mureşul a prins curaj. Primul semnal de alarmă a fost tras în minutul 23, când Mureşul a deschis scorul contrar cursului jocului. După o lovitură liberă executată de Pribac, Cîmpeanu a scăpat pe banda stângă şi a centrat, iar portarul Hotoboc şi căpitanul Pintilii au gafat iar Bajko Barna a profitat şi a marcat cu un şut din careu, 0-1. La acest scor, Mureşul s-a baricadat în defensivă pe două linii şi a acceptat dominarea Jiului. Mihăiţă Gheorghe (30) a ţintit bara cu un şut de la peste 30 de metri, iar Gheţi (48) a scăpat singur, însă a tras în portarul devean. Cu trecerea timpului, ofensiva Jiului a devenit mai accentuată, însă, în ciuda intrării în teren a vedetelor, Luţu, Pârvu şi Apetri, golul a întârziat să apară şi meciul s-a încheiat cu victoria total neaşteptată a Mureşului şi cu huiduielile puţinilor fani ai minerilor, prezenţi la meci.

Şi ce nu se ştie…
Dincolo de rezultat şi din ce s-a văzut pe teren, nu se ştie de ce oficialii şi jucătorii Jiului au fost lipsiţi de atributele care-i caracterizează de obicei. Nimeni n-a putut explica de ce fotbaliştii n-au „băgat materiale”, n-au jucat agresiv şi n-au protestat vehement la deciziile arbitrului, cum fac de regulă în situaţii critice. Nimeni n-a înţeles de ce patronul Alin Simota, care de regulă e un coleric, a stat calm, nu s-a agitat şi n-a sărit la arbitri sau adversari şi nici nu şi-a ameninţat propriii fotbalişti la final. Iar aceste întrebări rămase fără răspuns au dat frâu liber comentariilor tendenţioase. În tribune, pe forumuri şi în lumea fotbalului, verdictul a fost că victoria Mureşului a fost de fapt o minciună.

Au muncit ca nişte salahori
Antrenorul echipei Mureşul Deva, Gheorghe Barbu, s-a arătat mulţumit de rezultatul obţinut la Petroşani. „Nu mă aşteptam la acest rezultat, dar băieţii mei au muncit ca nişte salahori şi au obţinut o victorie mare. Îi felicit pentru dăruirea lor şi mă bucur că roata norocului s-a întors de partea noastră. Poate că nu am făcut un joc strălucit, dar am ştiut să profităm de şansă. Ne-am lăsat dominaţi şi pe final, puteam înscrie din nou. De doi ani de zile nu am mai văzut atâta dăruire la jucătorii mei“, a declarat Barbu.

One thought on “Unu la sută surpriză, 99 la sută aranjament

  • bai antrenor de trei parale cine esti tu de faci atita ordine daca ai plecat plecat trebuia sa fi om de nimic nu sti sa asezi nici jucatorii in teren.Cred ca ai jucat la FC SCUIPA IN DUNARE ca jucator nu imi amintesc numele tau om de nimic si linge blidele la AGRO COMPANY ce esti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura