Actualitate

Universitatea Petroşani a obţinut certificarea „grad de încredere ridicat”

Dana Istudor

Universitatea din Petroşani poate sta alături de cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din întreaga lume. Asta, mai ales acum, când a obţinut o distincţie importantă din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii Învăţământului Superior. Aici este vorba despre titlul de instituţie de învăţământ superior cu „Grad de încredere ridicat”.

Printre cele mai prestigioase din ţară

Diploma a fost acordată în cadru festiv de către Ioan Curtu, preşedintele agenţiei cu sediul în Capitală. La festivitate, au fost prezenţi reprezentanţi ai universităţilor din întreaga ţară, ai facultăţilor Universităţii din Petroşani, dar şi cei ai autorităţilor locale sau judeţene.

„Universităţile româneşti, pentru a avea relaţii de egalitate cu cele din lume, este necesar să fie evaluate. Trebuie pusă lupa, pentru a se vedea ce se întâmplă în fiecare facultate în parte şi care le sunt perspectivele. În ultimii trei ani, am verificat 46 de universităţi. A fost o muncă deosebit de grea, pentru că nu a fost vorba despre măsurarea unei cantităţi oarecare de şuruburi sau lopeţi. Concluzia noastră este că în Ţara Românească, la ora actuală, există şi universităţi bune, de excelenţă şi universităţi bune zonale, dar şi care nu prea îşi găsesc rostul. În ceea ce priveşte Universitatea din Petroşani, se poate spune că este una dintre cele mai bune din ţară, motiv pentru care i-am acordat certificatul de Grad de încredere ridicat, după care tânjesc mulţi”, a declarat Ioan Curtu, preşedintele ARACIS Bucureşti.

Cei mai buni specialişti din minerit

Emil Pop, rectorul Universităţii din Petroşani, a precizat că este mai mult decât încântat de distincţia acordată, cu atât mai mult, cu cât are cu ce se mândri. Aici, ar fi vorba, în primul rând, de reabilitarea instituţiei, respectiv a cantinei, căminelor, sălilor de clasă şi a campusului. În paranteză fie spus, în Petroşani sunt pregătiţi cei mai buni specialişti din ţară în minerit, cel mai greu domeniu de activitate din România.

În urma controlului, a reieşit faptul că toate facultăţile Universităţii din Petroşani se prezintă în cele mai bune condiţii, atât la dotarea materială, cât şi la calitatea actului de învăţământ. Cel mai bine stă însă Facultatea de Topografie Minieră, unde nu a fost identificat nici măcar un singur punct slab.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura