Universitatea din Petroșani: ultima zi de înscrieri la studiile doctorale

Magdalena Șerban

Până mâine inclusiv, cei interesați să ur­meze studii doctorale în cadrul Uni­ver­sității din Petroșani sunt așteptați să se înscrie la unul dintre domeniile disponibile: In­gineria sistemelor, Inginerie și mana­ge­ment, Inginerie industrial, precum și Mine, petrol și gaze. În intervalul 3-21 sep­tem­brie va avea loc concursul de admitere, iar în perioada 22-29 septembrie se va trece la confirmarea locurilor și semnarea con­tractelor de studii.

Cele mai mici taxe de școlarizare
Pentru acest an, școala doctorală scoate la concurs trei locuri bugetate, cu bursă de studii, trei locuri bugetate, fără bursă de studii și alte patru locuri cu bursă destinate românilor de pretutindeni. Selecția se va face pe domenii de doctorat, în ordinea des­crescătoare mediei generale de admitere obţinută de către candidaţi, în limita locurilor scoase la concurs. Media minimă ce trebuie întrunită de către un candidat este 8 (opt). Taxa de școlarizare pentru studiile doctorale este de 3.800 de lei/an, care se pate achita în rate și cu o bonificație de 10 la sută dacă e achitată integral până în 31 octombrie 2021. “Înscrierile se fac în regim online, dar dacă cineva dorește să se deplaseze până la se­diul instituției noastre, o poate face. În­cer­căm, pe cât posibil, să oferim condiții ma­xi­me de confort și rapiditate în procesul de în­scriere. Reamintesc că platforma de înscri­e­re poate fi accesată de pe orice dispozitiv de tip calculator desktop/laptop/tabletă/te­le­fon mobil care are acces la rețeaua Internet și la un browser de navigare updatat (re­co­mandat: Firefox, Chrome). Aplicația este dis­ponibilă la adresa https://admitere.upet.ro. Se accesează pagina www.upet.ro, sec­țiunea Admitere sau direct la adresa web: https://admitere.upet.ro și se creează un cont de acces în aplicație. Vă așteptăm cu drag să vă alăturați celor pentru care un doc­torat este un pas obligatoriu în definitivarea aprofundării domeniului vizat”, a afirmat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin (foto), rectorul Universității din Petroșani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

4 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

4 ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

4 ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

o zi ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

2 zile ago