Comunitate

Universitatea din Petroşani şi-a suspendat cursurile până în 16 aprilie

Magdalena Şerban

Ca urmare a majorării incidenţei cazurilor de infectare cu COVID-19, pentru a asigura prevenţia, conducerea Universităţii din Petroşani a decis să prelungească termenul până la care activitatea didactică rămâne suspendată, acesta fiind 16 aprilie.

Continuitate pe segmentul online
„Iniţial, hotărârea s-a luat pentru intervalul 2-22 martie, apoi a suferit prelungire până în 31 martie, iar recent s-a decis în cadrul Consiliului de Administraţie ca noul termen să fie 16 aprilie. În funcţie de apariţia unui posibil nou decret prezidenţial, vom reevalua situaţia. Cursanţii nu se poate spune că ar avea ceva de pierdut, şi până acum existând posibilitatea de a intra în posesia cursurilor în format electronic. Unii oricum nu mai pot lucra momentan, serviciul lor fiind prestat în restaurante, hoteluri, deci locaţii a căror activitate s-a stopat, aşa că pot urmări cursurile în mediul online. Studenţii au de făcut referate sau proiecte, alţii au seminarii cu teme prestabilite, deci activitatea lor continuă aproape la fel ca înainte, nesimţindu-se o modificare majoră”, a declarat prof.univ. dr.ing. Radu Sorin (foto), rectorul Universităţii din Petroşani.
Legat de posibilul scenariu potrivit căruia perioada stării de urgenţă va fi una mai îndelungată, acesta nu exclude varianta testării online a studenţilor, însă spune că este o măsură care cu siguranţă se va decide la nivel ministerial, cu consultarea prealabilă a Consiliului Naţional al Rectorilor. La ora actuală, programul de lucru al administraţiei instituţiei de învăţământ din Valea Jiului este unul flexibil, astfel încât o parte lucrează în sistem telemuncă, iar alta presupune schimburi (prin rotaţie), pentru a nu se regăsi mai mult de două persoane într-un birou.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura