Universitatea din Petroșani, parte din consorțiul EURECA PRO, mai bifează o etapă în amplul proces de internaționalizare

Magdalena Șerban

Universitatea din Petroșani se nu­mără printre instituțiile de învățământ superior selectate de Comisia Eu­ro­peană pentru a forma un val de Uni­ver­sități Europene, făcând parte din consorțiului academic EURECA-PRO, alături de alte universități de prestigiu. Recent, a făcut un nou pas strategic că­tre un spațiu educațional european com­plet integrat.

O tradiție de aproape opt decenii
,,Prin apartenența noastră la alianța eu­ropeană EURECA-PRO, am imple­men­tat noul cadru de Recunoaștere Au­to­mată a Modulelor. Această inițiativă eli­mină barierele administrative și redefinește mobilitatea studențească în Europa. Astfel, asigurăm studenților noștri recunoaștere academică auto­mată și garantată a creditelor obținute la uni­versitățile partenere, iar reducerea bi­rocrației le va permite să se con­cen­treze pe cercetare și pe Obiectivul de Dez­voltare Durabilă 12 (Consum și Pro­duc­ție Responsabile). De asemenea, fa­cilitează formarea unor viitori lideri cu o experiență internațională solidă, pre­gă­tiți să răspundă provocărilor pieței glo­bale a muncii. Este o realizare im­por­tantă pentru internaționalizarea Univer­si­tății din Petroșani și un angajament res­pectat față de viitorul studenților noș­tri. De altfel, în ultimii ani, am creat sinergii care ne permit să lucrăm îm­preună în universități din Europa pentru a ajuta la responsabilitatea producției și con­sumului prin predare, cercetare, ino­vare și transfer de cunoștințe către so­cie­tate și industrie. Scopul nostru e de a dezvolta un învățământ superior de cali­tate, care să fie același, indiferent dacă vorbim de Germania sau Petroșani, care să fie aliniat tendințelor pieței de muncă și dezvoltării rapide și permanente a e­conomiei mondiale. Concret, apar­te­nen­ța la EURECA PRO înseamnă accesul la studii europene, posibilitatea studenților noștri de a învăța minimum un an în u­ni­ver­sități de prestigiu din Europa, per­fec­ționarea cadrelor didactice la aceste uni­versități, dar și o mai bună cunoaștere a universității noastre de către partenerii europeni”, a transmis prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai (foto), rectorul Uni­ver­sității din Petroșani.

Instituție de avangardă pentru România
Reamintim că Montanuniversität Leo­ben (Austria), Universitatea Minieră și Tehnologie din Freiberg (Germania), Universitatea din Petroșani (România), Uni­versitatea din León (Spania), Univer­si­tatea Tehnică din Creta (Grecia), Uni­ver­sitatea de Tehnologie Silezia (Polo­nia) și Mittweida University of Applied Science (Germania) și-au unit forțele pentru a crea o Universitate Europeană pu­ternică și unică în domeniul con­su­mului și producției responsabile (RCP): EURECA-PRO. Acestora li s-au alăturat alte două universități, una din Franța și alta din Belgia. Proiectul EURECA-PRO 1, unul strategic, a debutat în noiembrie 2020 și s-a finalizat cu succes în no­iem­brie 2023, finanțarea provenind de la Co­misia Europeană (80 la sută) și Mi­nis­terul Educației (20 la sută), ceea ce în­seamnă 832.000 de euro atrași pentru universitatea hunedoreană. EURECA-PRO a primit undă verde pentru fi­nan­țare de la Comisia Europeană (CE) pen­tru a doua fază a proiectului, mai exact 2023-2027. Astfel, alianța continuă să facă progrese pentru a deveni centrul de excelență în Europa pentru educație și cer­cetare în domeniul consumului și pro­ducției responsabile, precum și să se în­drepte către obiectivul pe termen lung, acela de a crea un campus euro­pean virtual și integrat până în 2040.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

7 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

7 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

7 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

7 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

7 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

7 ore ago