Categories: Actualitate

Unirea cea mică

Se făcură deja 155 de ani de la unirea „cea mică”, primul pas important în construirea României, aşa cum o avem acum. Atunci, în 1859, printr-o găselniţă românească de admirat, Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor în 5 ianuarie în Moldova şi în 24 ianuarie în Ţara Românească. După trei ani de schimbări politice, în 1862, Moldova şi Ţara Românească aveau un singur Parlament şi un singur Guvern.
După atâta vreme dusă cu greu de români, ne e dificil să înţelegem cât de puternică a fost motivaţia unioniştilor în a construi o ţară, chiar în ciuda unei Europe Occidentale nu foarte prietenoasă. Ne este dificil să explicăm măsura patriotismului românesc din cele două principate, dragostea de neînţeles în zilele noastre pentru pământ, naţie, popor.
Atrofierea spiritului naţional, a legăturii în fir românesc între oameni şi glie, a iubirii faţă de limba română, ne-a adus unde suntem: în postura de dezrădăcinaţi. Tehui în faţa vremurilor, trăim acum şi presiunea subtilă a unor interese continentale de netezire spirituală, de atragere a cetăţenilor în oala globalizării deformatoare, în care nu rezistă identităţi de nici un fel, fie ele naţionale, culturale, religioase, economice sau chiar politice. În aşa stare confuză, promovarea valorilor naţionale, în schemă patriotică, devine ruşinoasă, prin alterarea simţurilor ce pot înrădăcina individul. Din nefericire, nici nu apar soluţii la această mutilare a spiritului naţional, astfel încât acesta pare să rămână drumul. În sprijinul pierderii identităţii, vin şi mulţi dintre politicienii români, ale căror valori sunt suspendate de colţul portofelelor, iar privirile lor sunt către dincolo.
Dar să amintim, mai bine, vorbele adresate lui Cuza de Mihail Kogălniceanu, în 5 ianuarie 1859: „Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria ta, ca Domn fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi… Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşească frăţie. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi la linguşire”.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago