Unii iau în joacă locurile de joacă pentru cei mici. Cel din zona pieței de conserve din Deva, incendiat

Magdalena Șerban
Degeaba reprezentanții Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.I.G.M.) au grijă ca reședința județului să fie plină de culoare, iarba să nu crească peste măsură acolo unde trebuie să fie tăiată, iar locurile de joacă de la nivelul urbei, 38 la număr, să nu fie deteriorate și nefuncționale. Unora le place vandalismul și s-au gândit să se distreze pe timpul verii, incendiind spațiul de joacă din apropierea pieței de conserve, dintr-un cartier. Se pare că nu era destul de torid, era nevoie și de foc.
Apel la normalitate!
„Nu știm cum cineva poate să găsească o distracție din a incendia locul unde cei mici ar trebui să se bucure de copilărie. Ce suflet și ce caracter să aibă acea persoană? Fac un apel la cetățenii care observă acțiuni neobișnuite în perimetrul locurilor de joacă sau în orice spațiu verde de pe domeniul public, să ia legătura cu poliția sau chiar să ne sune și pe noi. Contează să se prevină, mai mult decât să se soluționeze. Din păcate, sunt doar două spații de joacă (pe Eminescu și în preajma OPC) unde există implementat sistem de supraveghere video la ora actuală, însă avem proiect și pentru restul, adică pentru încă 36. Doar să se aloce bani. Au mai fost înregistrate cazuri de acest gen și în trecut, fiind incendiat un tobogan dintr-un loc de joacă din zona Cinema Patria. Să sperăm că ne oprim aici”, a arătat directorul S.P.Î.G.M. Deva, Irinel Faur (foto). Reamintim că în continuare, devenii se pot adresa Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală pentru prestarea unor activităţi economice cum ar fi: lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi şi lucrări de doborât arbori şi tăieri de corecţie pe domeniul privat, care se vor executa pe cheltuiala proprie a solicitanţilor, după obţinerea avizelor şi acordurilor legale și în termenii stabiliți în conformitate cu prevederile de mediu, producţie şi vânzare material dendro-floricol, închiriere maşini şi utilaje. Pentru informații suplimentare şi comenzi de lucru îi puteți contacta la numărul de telefon: 0254-233.588.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

16 ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

16 ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

16 ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

16 ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

16 ore ago

Zeci de pensionari și copii au fost lăsați fără pensii și alocații de către un poștaș

Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…

16 ore ago