Categories: ActualitateFlash

Unelte dacice din metal, descoperite de jandarmi

Oana Mihnea

Jandarmii hunedoreni montani aflaţi în misiune în apropierea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei au găsit 23 de obiecte vechi din metal, cel mai probabil cu importanţă arheologică.
Acestea se aflau pe suprafaţa solului sau erau parţial îngropate, în zona Drumului Dacic – Valea Albă. La faţa locului nu au fost observate urme de săpături, de aceea, se presupune că obiectele metalice au ieşit la suprafaţă datorită fenomenelor naturale care au erodat solul. Jandarmii au predat toate bunurile găsite Primăriei Orăştioara de Sus, pentru a fi trimise mai departe instituţiilor abilitate să stabilească provenienţa lor. Administraţia locală a făcut deja demersurile în acest sens, respectând termenul prevăzut de lege, de maximum 10 zile de la primire, pentru a le trimite mai departe. „Am trimis cele 23 de obiecte din metal Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara. Din câte am înţeles, este vorba despre unelte folosite într-un altelier de fierărie, ciocane, nicovale, cleşti. Părerea mea este că astfel de obiecte au o mare valoare, pentru că au legătură cu istoria noastră“, a declarat Vasile Inăşescu, primarul comunei Orăştioara de Sus.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

20 de ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

21 de ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

21 de ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

21 de ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

21 de ore ago