Categories: Sport

Unde va juca Corvinul meciurile de acasă?

Unde va juca Corvinul meciurile de acasă, având în vedere că vechiul stadion nu mai corespunde, iar noua arenă se lasă așteptată?. Astfel, oficialii de la Corvinul Hunedoara au transmis următoarea informare, în acest sens:
„Clubul nostru dorește să clarifice câteva aspecte legate de identificarea unei arene pe care echipa noastră să își dispute meciurile de pe teren propriu, în eventualitatea promovării în Super­Liga, din sezonul viitor.
Prima variantă luată în calcul în acest sens este Stadionul „Municipal’ din Sibiu, acolo unde echipa noastră a dis­putat finala Cupei României, precum şi partidele din cupele europene în 2024 – locaţie aleasă în acea perioadă toc­mai pentru uşurinţa cu care fanii noştri au putut ajunge la meciuri, dar şi pentru dotările şi facilităţile pe care le pune la dispoziţie tuturor celor implicaţi.
Nu există încă un răspuns oficial din partea administraţiei locale din Sibiu, în condiţiile în care, momentan, pe ace­eaşi arenă îşi dispută activitatea alte două cluburi (FC Hermannstadt şi Inter Sibiu), ridicându-se astfel problema legată de uzarea suprafeţei de joc.
Ca atare – deşi arena din Sibiu rămâne prima opţiune, în aşteptarea unui răspuns oficial – Primăria mu­ni­ci­piu­lui Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara, ca membri fondatori ai clu­bului nostru, au luat în calcul o soluţie de „backup”: stadionul „Petre Libardi”din Petroşani. Pornind de la ideea că echipa noastră va reprezenta judeţul în Superligă – fiind finanţată atât din banii contribuabililor din municipiul nostru, cât şi din banii contribuabililor din judeţ.
Însă, pentru ca această variantă să devină viabilă, este nevoie de o serie de in­vestiţii în infrastructura existentă (con­form cerinţelor şi criteriilor care tre­buie respectate la acest nivel) – cos­turile acestor intervenţii urmând să fie suportate de către Consiliul Judeţean INDIFERENT de varianta finală aleasă pentru disputarea jocurilor considerate pe teren propriu în prima ligă.
Menţionăm că nu au fost luate în cal­cul alte variante – stadioanele din Târgu Jiu (în ciuda deschiderii arătate de ad­ministraţia locală de acolo) şi Arad (a­vând în vedere relaţiile de strân­să legă­tură dintre galerii) – din cauza distanţei mai mari, care ar putea fi un im­pediment pentru fani (plătitori de bilete şi a­bo­na­mente) ai clubului, exis­tând probabi­li­ta­tea ca multe partide să fie programate de către deţinătorii de drepturi TV la ore târzii, ceea ce ar face dificilă deplasarea suporterilor în a­ceste două locaţii.
Cu atât mai mult cu cât, din punct de vedere al infrastructurii rutiere, timpul petrecut pe drum ar creşte, dacă luăm în considerare, de pildă, faptul că o por­ţiune a autostrăzii A1 este încă în lucru, lucru care duce, deseori, la ambuteiaje în zonă.
Având în vedere toate aceste as­pec­te, subliniem faptul că o decizie finală în acest sens nu a fost încă luată, iar atunci când se va ajunge la un numitor comun, toate detaliile vor fi comu­ni­cate prin intermediul canalelor ofciale de comunicare ale clubului nostru.
Hai, Corvinul!”. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

4 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

o zi ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

o zi ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago