Unde sapă sapa locul…
…ar trebui să sară din pământ norocul, zice poetul. Cu poezia rămânem, că norocul o fi sărind el de prin alte părţi, dar nu şi din pământ. Cel puţin, nu din pământul scumpei noastre patrii.
Auzeam zilele trecute, chiar de la Vlădescu, ministrul de finanţe, dar şi de la un parlamentar PSD-ist, Iulian Iancu, despre criza materialelor şi cea a alimentelor, care ar putea să ne lovească, ambele, spre final de an, taman la ceasul colindelor de Crăciun. Dacă materialele astea sunt ceva destul de vag, la alimente ne pricepem toţi, întrucât agricultura face parte din domeniile în care românii sunt experţi.
Cu privirea pierdută peste lanurile ungureşti, de orz, ovăz, grâu, ce-or fi fost ele, nu mă pricep, colegul nostru spunea (probabil vă amintiţi): „niciodată nu-i ajungem pe ăştia…”. Plecat duminica trecută la iarbă verde în direcţia Râului Mare, mi-am dat seama că niciodată nu-i vom ajunge „pe ăia”. Iar criza alimentelor va găsi teren cum nu se poate mai prielnic la noi, unde terenurile lăsate, cum se spune, pârloagă, sunt mult mai numeroase decât cele lucrate. Mă constitui într-o excepţie – nu mă pricep la agricultură, dar nu trebuie să ai studii agrozootehnice, ca să-ţi dai seama că nu suntem performanţi – ca să folosesc un termen elegant. Din nou mă apucă ciuda – cum treci frontiera, toate terenurile sunt lucrate, ceea ce înseamnă, simplu de dedus, că la ei criza alimentară nu va fi ca la noi, că pe tarabele lor se găsesc mult mai multe produse ungureşti decât turceşti, italiene sau spaniole. Am ajuns un fel de pieţar naţionalist, cumpăr de la babe ce par cât mai neaoşe posibil, nu ca să urmez vreun sfat guvernamental, ci pentru că îmi e ciudă că în ţara asta nu mai producem nimic. Am mai scris despre asta, că eu m-am săturat.
Nu ştiu exact în ce punct a eşuat reforma agrară, este însă cert că undeva s-a făcut o greşeală de proporţii, care a scos agricultura românească de pe piaţă. Serele sunt distruse, câmpurile sunt nelucrate, produsele noastre sunt concurate fără drept de apel de altele, aduse de la sute de kilometri distanţă. În eventualitatea unei crize, am sta cu mâna întinsă la străini, în timp ce bietul nostru ţăran, atât cât a mai rămas din el, rămâne cu agricultura sa de subzistenţă.
