În martie, vizitatorii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) pot admira în categoria „Exponatul lunii” un vas-cuptor, de tip „pyramos”, mai exact, o instalaţie compusă dintr-o oală de mari dimensiuni căreia îi este ataşată la partea inferioară, făcând corp comun cu aceasta, o cameră de ardere.
Potrivit reprezentanţilor MCDR, piesa a fost descoperită în timpul cercetărilor arheologice preventive de pe segmentul de autostradă Deva-Orăştie, în situl de la Şoimuş-„Teleghi”. Totuşi, se pare că vasul a fost folosit în alte scopuri decât cele casnice, dovadă fiind reprezentările plastice ce decorează pereţii acestuia, ele ilustrând un personaj grotesc. Exponatul este foarte important din punct de vedere istoric, datorită rarităţii sale, fiind de asemenea şi singurul obiect întregibil de acest fel descoperit pe teritoriul României. „În ultimii trei ani, instituţia noastră a fost implicată în foarte multe contracte de cercetare arheologică pe traseele autostrăzilor, respectiv ale căilor ferate de pe teritoriul judeţului Hunedoara şi nu numai. Materialul arheologic descoperit de specialiştii noştri a trecut prin laboratoarele muzeului şi astfel, în luna curentă putem aduce în faţa opiniei publice prima piesă de mare importanţă arheologică, acest vas portabil, specific epocii bronzului. Ne ţinem de promisiune, urmând ca o parte din descoperirile realizate pe respectivele tronsoane să ajungă în faţa vizitatorilor, cu explicaţiile necesare, aşa încât lumea să poată înţelege importanţa unei cercetări arheologice din momentul demarării unor proiecte de importanţă naţională”, a precizat Liliana Ţolaş, managerul MCDR Deva.
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…
V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…
Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…
Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…
Magdalena Șerban Digitalizarea reprezintă un pilon esențial al misiunii de a aduce actul medical mai…