Centrul InfoTrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că o societate comercială efectuează un transport agabaritic, format din două camioane, care va ocupa întreaga parte carosabilă a drumului. Convoiul, care circulă din Bucureşti spre localitatea Oţelul Roşu, se deplasează preponderent noaptea şi trece şi prin judeţul nostru.
Camioanele, cu o lăţime totală de 8,20 metri şi o greutate de 85 de tone, s-au pus în mişcare luni noapte, urmând ca în noaptea de 27 spre 28 iunie, adică în această noapte, să tranziteze judeţul nostru. În intervalul orar 23:00 – 10:00, convoiul va parcurge distanţa dintre Vestem – Sibiu şi Oţelul Roşu, deplasându-se pe DN7 – Sibiu – Sebeş – Orăştie – Simeria – DN 66 – Călan – Haţeg – Oţelul Roşu.
Pentru siguranţa traficului, transportul agabaritic va fi însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere, acesta realizându-se cu blocarea secvenţială a unor segmente de drum în dinamica deplasării. Şoferilor le este recomandat să evite, pe cât posibil, circulaţia pe timp de noapte pe acest traseu.
Afacere din speculă într-o regiune din județ, unde se fac bani frumoși de pe urma…
Prof. Lucia Muntean, autorul mai multor cărți destinate educației copiilor Pentru că de Ziua Internațională…
Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a lovit un câine al străzii,…
Contul unui medic veterinar hunedorean a fost spart de hackeri pentru a fi folosit în…
Un bărbat de 46 de ani din municipiul Vulcan este acuzat că ar fi înşelat…
Magdalena Șerban Spitalul Municipal Brad a mai rezolvat o doleanță a comunității, și anume posibilitatea…