Un sfert din salariaţii Consiliului Judeţean au revenit la muncă

Adriana Năstase

Tot ieri, şi Consiliul Judeţean Hunedoara şi-a reluat activitatea, după ce, timp de două zile, în sediul instituţiei a fost efectuată operaţiunea de dezinfecţie.
„Luni dimineaţă, la prima oră, am luat decizia de a nu pune în pericol sănătatea angajaţilor întrucât, în sediul instituţiei, au fost prezente persoane care ulterior au fost depistate pozitiv la testul pentru infecţia cu noul coronavirus. Activitatea Consiliului Judeţean Hunedoara s-a reluat în această dimineaţă în condiţii sanitare de siguranţă, dar cu o prezenţă scăzută a angajaţilor, întrucât mulţi au copii acasă şi beneficiază reglementări legale speciale”, a declarat Daniel Andronache (foto), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, aflat la conducere pe perioada izolării preşedintelui Mircea Bobora. Un sfert din salariaţi au venit la lucru, în aceste condiţii.
De asemenea, mai menţionăm că, încă de săptămâna trecută, conducerea CJ Hunedoara a luat măsuri pentru asigurarea condiţiilor sanitare de siguranţă prin: dezinfecţia repetată a suprafeţelor, dotarea cu dezinfectant pe bază de biocid şi cu alcool medicinal a tuturor birourilor, dar şi cu măsuri suplimentare de igienă în spaţiile utilizate de angajaţi.
Reamintim că relaţia cu publicul se desfăşoară strict prin intermediul poştei electronice şi telefonic, datele de contact fiind următoarele: Tel. 0254-211.350; 0254-211.624, Fax 0254-230030.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ PUBLIC

20 de minute ago

Un rezultat firesc: două clase în plus pentru elevii din municipiul Deva

Dragi deveni, În ultimele săptămâni, subiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027 a generat…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au pus la cale de o răstunare a conducerii şi se străduiesc din răs­puteri să…

8 ore ago

Bulina albă

Cristi Petrean, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcție,…

8 ore ago

Bulina neagră

Anton V., din Vulcan Pentru că a tâlhărit, pe timp de noapte, doi adolescenți și…

8 ore ago

Era necesar? Călin P. Marian și partea lui de „dezmăț bugetar”

Statul român a cheltuit mult cu fostul prefect Călin Petru Marian. Mult și cons­tant. Nu…

8 ore ago