Ofițerul de penitenciar l-a reclamat imediat pe deținut pentru încercarea de mituire, iar acesta a fost cercetat disciplinar și sancționat.
Comisia de disciplină a Penitenciarului Deva, locul unde se afla în detenție individul, a decis să-i aplice sancțiunea ”suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 1 lună”. „Persoanelor condamnate le sunt interzise: oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului penitenciarului”. Conform datelor din anchetă, pușcăriașul, fost cadru militar, a cumpărat înainte de încarcerare 4 bilete la loto într-o cârciumă din Orăştie, bilete pentru care a plătit suma de 100 lei şi după ce le-a verificat a constatat că acestea erau câştigătoare. A mers să-și ridice câştigul de 721 lei, însă nu a reușit. Ajuns după gratii s-a gândit că îl poate ajuta agentul supraveghetor. Încercarea de corupere a polițistului a fost filmată cu camera din dotarea agentului, astfel că apărarea pușcăriașului a fost imediat respinsă de magistrații Judecătoriei Deva. (M. Gânju).
Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…
Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…
Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…
Un tânăr de 23 de ani din județul Hunedoara, sudor de profesie și fără antecedente…
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hunedoara.…
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării calificate într-un…