Categories: ActualitateFlash

Un poliţist, implicat în dosarul lui Banciu?

Pilotul hunedorean Valentin Banciu, arestat săptămâna trecută, fiind acuzat de conflict de interese, abuz în serviciu şi luare de mită, profita că lucra la Registrul Auto Român (RAR), filiala Deva, susţin anchetatorii.
Soţia deţinea service-ul
Astfel, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Banciu, inginer la RAR Deva de 20 de ani, deţinea, la domiciliul său din Hunedoara, un service auto, care pe hârtie aparţinea soţiei lui. „În calitatea sa de angajat la RAR Deva, inculpatul Valentin Ioan Banciu avea atribuţii de a verifica starea tehnică a autovehiculelor, iar atunci când constata nereguli sau defecţiuni, îndruma posesorii autovehiculelor să remedieze aceste defecţiuni la Service-ul administrat de soţia sa, indicându-le acestora să ia legătura cu învinuitul Ilie Huciu, angajat la service-ul său. Contra unei sume, indicată de inculpatul Valentin Ioan Banciu, Ilie Huciu încasa banii fără să efectueze lucrările de remediere, după care posesorii autovehiculelor se prezentau din nou la RAR la inculpatul Banciu, unde acesta le elibera avizul necesar din punct de vedere tehnic. Toate sumele de bani încasate de Huciu  erau predate ulterior lui Valentin Banciu. Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment, a rezultat că inculpatul proceda în acest mod de aproximativ doi ani şi jumătate, trei ani. Precizăm că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etapele procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului activitate, care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Urmărirea penală  a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Hunedoara”, se arată în comunicatul anchetatorilor.
Agentul şef Huţănaşu, mutat la Orăştie
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, Banciu a făcut recurs faţă de măsura arestării preventive, dosarul ajungând deja la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acolo unde se va judeca recursul. Potrivit unor surse din RAR Deva, Valentin Banciu riscă să ajungă ca şi colegul său Ovidiu Boldor, căruia i s-a suspendat contractul de muncă începând cu data de 23 iulie, după condamnarea primită în dosarul traficului de maşini de lux, de doi ani de închisoare, sentinţa nefiind însă definitivă. În plus, un poliţist de la IPJ Hunedoara, Ion Laurenţiu Huţănaşu, se va afla astăzi în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Alba Iulia, el fiind propus să fie arestat, asupra lui existând suspiciuni, că ar fi implicat în afacerile pilotului hunedorean. Agentul şef Huţănaşu a lucrat la Serviciul Rutier. Potrivit Adrianei Voina, de la Biroul de presă al IPJ Hunedoara, şefii lui Huţănaşu au demarat o anchetă internă privind legăturile acestuia cu Banciu, el fiind mutat la Poliţia Orăştie, în prezent. „Faţă de agentul şef Huţănaşu s-a început cercetarea disciplinară, el fiind mutat să lucreze la Poliţia Orăştie, deoarece nu poate să-şi desfăşoare activitatea la Serviciul Rutier”, a declarat Adriana Voina. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

15 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

15 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

15 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

15 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

15 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

15 ore ago