Magdalena Șerban
Îngrijirea paliativă reprezintă o abordare medicală holistică, centrată pe îmbunătățirea calității vieții pacienților care se confruntă cu boli grave, cronice și potențial letale. Aceasta nu se limitează la tratarea simptomelor fizice, ci abordează și aspectele emoționale, sociale și spirituale ale suferinței. Scopul principal este de a oferi confort și demnitate pacienților, indiferent de stadiul bolii sau de prognosticul acesteia. Într-un context în care sunt atât de necesare centre specializate, în municipiul Brad se va concretiza un astfel de obiectiv, din fonduri nerambursabile.
Asistă omul, și nu doar pacientul
Banii necesari, stâlpul oricărei noi construcții
Despre susținerea demersului investițional, trebuie precizat faptul că finanțarea nerambursabilă a proiectului este asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, mai exact 12.265.579,55 lei (cu TVA), iar cota de cofinanțare din parte municipiului Brad este de 259.317,94 lei (cu TVA). Numărul de paturi de îngrijiri paliative înființate prin proiect este de 15, dispuse în 8 saloane, iar noul edificiu va asigura condiții corespunzătoare și dotările necesare pentru serviciile de paliație pentru bolnavii care necesită asemenea tratamente.
Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus a primit astăzi, 29 septembrie 2026, vizita Excelenței…
Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Public de Întreținere și…
Primăria Municipiului Deva și Serviciul Baze Agrement informează cetățenii că, Aqualand Deva rămâne temporar închis,…
Primele zile reci vin de obicei cu același semnal pentru proprietarii de locuințe: e timpul…
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…