Actualitate

Un nou program european, câştigat de Universitatea din Petroşani

Magdalena Şerban

În baza unui proiect cu finanţare europeană, Uni­versitatea din Petroşani, în parteneriat cu Uni­versitatea din Bucureşti, vizează sprijinirea dez­vol­tării competenţelor şi aptitudinilor pro­fesio­nale a 284 studenţi, pe o perioada de 24 luni.
„Principalul obiectiv îl reprezintă creşterea nu­mărului absolvenţilor de învăţământ universitar care îşi găsesc un loc de muncă urmare a acce­sului la activităţi de învăţare/ cercetare/ inovare la un potenţial loc de muncă. Demersul include 39 de colaborări cu angajatori din domenii pre­cum administraţie publică, inginerie, informatică, istorie, matematică, economie, relaţii interna­ţio­nale şi studii europene, urmărindu-se încurajarea şi facilitarea procesului de tranziţie din mediul educaţional către piaţa muncii. Se vor organiza stagii de pregătire practică, 63 dintre acestea fiind implementate în domenii de specializare inteligentă. De asemenea, vor fi parcurse work­shop-uri şi vizite de studiu în scopul facilitării in­serţiei pe piaţa muncii a unui număr de 106 stu­denţi. Proiectul însumează 4,7 milioane lei, din care puţin peste 4 milioane înseamnă bani euro­peni, peste 611.000 de lei provin de la Bugetul de Stat, iar contribuţia proprie depăşeşte 94.000 de lei ”, a precizat prof. univ. dr. ing. Sorin Radu (foto), rectorul Universităţii din Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura