ActualitateFlash

Un motociclist rănit din cauza unui câine intrat pe autostradă a învins sistemul

Adriana Năstase

Un motociclist rănit în timp ce conducea pe Autostrada A1, după ce a lovit un câine intrat pe autobandă, a dat în judecată compania de administrare a drumurilor naţionale, câştigând procesul.

Două instanţe i-au dat dreptate
Atât Judecătoria Sebeş, cât şi Tribunalul Alba, ultima instanţă în 4 iunie 2020, i-au dat dreptate petentului M. Adrian şi au obligat instituţia statului să plătească sumele solicitate. Bărbatul a reclamat că, în 17 septembrie 2017, în timp ce conducea o motocicletă pe direcţia de deplasare Sibiu – Deva, dintre parapeţii de separare a sensurilor de mers, i-a apărut în faţă un câine pe care nu l-a mai putut evita şi pe care l-a lovit cu roata din faţă, moment în care s-a dezechilibrat şi a căzut pe şosea. În urma impactului, motociclistul a suferit vătămări corporale care nu au necesitat internarea în spital. Motocicleta pe care o conducea a suferit mai multe avarii, fiind constatată ulterior daună totală. În urma accidentului, i-a fost deteriorat şi echipamentul pe care îl purta, format din cizme, pantaloni, geacă, mănuşi şi cască.
„Pârâta în calitate de administrator al sectorului de drum pe care s-a produs evenimentul rutier, avea obligaţia legală de a monta garduri laterale de protecţie a autostrăzii pentru asigurarea siguranţei traficului pe autostradă. Acest eveniment nu se producea dacă elementele de siguranţă a traficului rutier erau montate corespunzător astfel ca să nu permită pătrunderea în autostradă a animalelor, în speţă câinele. Mai mult, în zonă nu era montat niciun indicator privind posibila existenţă a animalelor“, a afirmat bărbatul în plângerea civilă depusă la Judecătoria Sebeş. Din probele administrate în cursul judecăţii, instanţa a constatat că la locul producerii accidentului, gardul de protecţie lipsea pe sensul opus de mers, permiţând intrarea animalelor pe autostradă, respectiv trecerea câinelui spre sensul de mers pe care se deplasa motociclistul, putându-se reţine o culpă a CNAIR, săvârşită prin inacţiune.

Lucrări de împrejmuire
„Ulterior producerii evenimentului rutier (17.09.2017), au avut loc lucrări de înlocuire a gardului lipsă şi reparare a celui degradat, între km 3016+000 şi km 304+000 pe sensul de mers dinspre Sibiu înspre Deva, cât şi pe sensul de mers dinspre Deva spre Sibiu, rezultând că se impunea în acea porţiune împrejmuirea corespunzătoare cu garduri de protecţie care să împiedice pătrunderea animalelor pe autostradă“, a precizat instanţa de fond. În final, petentul a obţinut daune de 9.327 de lei, reprezentând contravaloarea motocicletei (7.000 de lei), a echipamentului de protecţie distrus (2.177 lei) şi 150 de lei reprezentând consultaţiile medicale. În plus, CNAIR mai trebuie să îi plătească suma de 2.571 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Soluţia Tribunalului mai poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura