Un mort şi cinci răniţi în urma unui cumplit accident

Maximilian Gânju

Un nevinovat şi-a pierdut viaţa, iar alte cinci persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie produs pe DN 66, pe raza comunei Băniţa. Şoferul vinovat era băut, au stabilit anchetatorii.
Tragicul accident de circulaţie a avut loc în noaptea de duminică spre luni, pe DN 66, între Petroşani şi Băniţa, după ce două autoturisme s-au izbit violent.
”Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Petroşani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcţia Petroşani spre Haţeg, când a ajuns la km 142+950m (pe raza localităţii Băniţa), pe o porţiune de drum în curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Lupeni. (…) În urma efectuării testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,38 mg/l, alcool pur în aerul expirat, în cazul conducătorului auto care a produs evenimentul rutier”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Impactul a fost devastator, un tânăr de 22 de ani, din municipiul Petroşani, pasager în autoturismul care a produs evenimentul rutier, murind pe loc. Alţi trei tineri au fost scoşi din maşină cu traumatisme grave şi după ce au fost stabilizaţi de paramedicii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, au ajuns la spital.
”Când am ajuns la faţa locului, am constatat că erau cinci victime în viaţă iar una decedată. Am reuşit să scoatem victimele din autoturismele implicate în accident, fără a fi necesar să folosim echipamentele de descarcerare. După ce răniţii au fost stabilizaţi, au fost transportaţi cu ambulanţele SMURD la Spitalul de Urgenţă Petroşani”, a precizat Adrian Avram, comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani.
La spital au ajuns şi ceilalţi doi răniţi, însă, din fericire, starea lor este mai bună şi rănile suferite nu le pun viaţa în pericol. Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele şoferului vinovat şi-l cercetează pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare