Categories: ComunitateFlash

Un monument al eroilor, dezvelit la Baia de Criş

Magdalena Şerban

Ieri, la o zi după sărbătorirea Marii Uniri, în centrul comunei Baia de Criş a fost sfinţit monumentul închinat eroilor căzuţi la datorie în timpul celor două războaie mondiale. Pe placa comemorativă a edificiului au fost gravate nu mai puţin de 150 de nume, ca semn de preţuire pentru patriotismul de care aceşti oameni au dat dovadă. La eveniment, au participat, alături de comunitate, oficialităţi locale şi judeţene.
„Aici, în inima Ţării Moţilor, istoria şi-a pus amprenta mai apăsat, aşa că era firesc ca eroii neamului să rămână vii în amintirea noastră. Pot spune că am avut ca reper Monumentul Memorandiştilor de la Cluj şi ne-am dorit ceva asemănător. Astfel, înălţimea totală a monumentului nostru este de 15 metri şi va reprezenta, de acum încolo, un puternic simbol al comunei. Este străjuit de o sfântă cruce şi confecţionat din beton armat. Mai trebuie să precizez că este prevăzut cu un clopot de 154 de kilograme, care va suna dimineaţa, la prânz şi seara. Ne bucurăm că am reuşit să ducem la bun final acest monument şi sperăm la cât mai multe realizări şi în 2013”, a spus primarul din Baia de Criş, Romeo Farcaş.
Administraţia locală i-a cinstit pe localnici cu bunătăţi, iar cuplurile care au trecut pragul de cinci decenii de căsnicie au primit diplome, flori şi câte un plic cu bani. O diplomă de cetăţean de onoare postmortem a fost acordată de către edilul-şef, urmaşilor localnicului Vereştean Ioan, un om cu iniţiativă, ce a contribuit, prin ideile şi demersurile sale, la bunul mers al lucrurilor din comuna Baia de Criş.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

A cucerit Everestul!

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a cucerit vârful Everest (8.848 m), potrivit unui anunţ făcut…

9 ore ago

Cum să alegi ochelarii de soare vara aceasta

Fie că vorbim de ochelari de soare pentru bărbați sau femei, aceștia sunt mai mult…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a încercat să cum­pere niște voturi de…

o zi ago

ADR Vest: Urgența din Deva, exemplu de bune practici la nivelul Regiunii Vest

Șeful județului a vizitat, ieri, noua Uni­tate de Primiri Urgențe a Spitalului Jude­țean de Urgență…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa pe care o conduce a reușit o…

o zi ago

Bulina neagră

Silviu R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, după ce a…

o zi ago