Categories: ComunitateFlash

Un monument al eroilor, dezvelit la Baia de Criş

Magdalena Şerban

Ieri, la o zi după sărbătorirea Marii Uniri, în centrul comunei Baia de Criş a fost sfinţit monumentul închinat eroilor căzuţi la datorie în timpul celor două războaie mondiale. Pe placa comemorativă a edificiului au fost gravate nu mai puţin de 150 de nume, ca semn de preţuire pentru patriotismul de care aceşti oameni au dat dovadă. La eveniment, au participat, alături de comunitate, oficialităţi locale şi judeţene.
„Aici, în inima Ţării Moţilor, istoria şi-a pus amprenta mai apăsat, aşa că era firesc ca eroii neamului să rămână vii în amintirea noastră. Pot spune că am avut ca reper Monumentul Memorandiştilor de la Cluj şi ne-am dorit ceva asemănător. Astfel, înălţimea totală a monumentului nostru este de 15 metri şi va reprezenta, de acum încolo, un puternic simbol al comunei. Este străjuit de o sfântă cruce şi confecţionat din beton armat. Mai trebuie să precizez că este prevăzut cu un clopot de 154 de kilograme, care va suna dimineaţa, la prânz şi seara. Ne bucurăm că am reuşit să ducem la bun final acest monument şi sperăm la cât mai multe realizări şi în 2013”, a spus primarul din Baia de Criş, Romeo Farcaş.
Administraţia locală i-a cinstit pe localnici cu bunătăţi, iar cuplurile care au trecut pragul de cinci decenii de căsnicie au primit diplome, flori şi câte un plic cu bani. O diplomă de cetăţean de onoare postmortem a fost acordată de către edilul-şef, urmaşilor localnicului Vereştean Ioan, un om cu iniţiativă, ce a contribuit, prin ideile şi demersurile sale, la bunul mers al lucrurilor din comuna Baia de Criş.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând…

3 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

20 de ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

20 de ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

20 de ore ago