Actualitate

Un mistret a creat panică în mijlocul Petroşaniului

Maximilian Gânju

Pe o stradă din apropiere de centrul municipiului Petroşani, un porc mistreţ, un exemplar sănătos de peste 150 de kilograme, râma nestingherit printre maşini şi oameni. Porcul n-a fost nici o clipă deranjat de prezenţa omului, de faptul că în zonă sunt câini ori era mijlocul zilei.

Câţiva localnici l-au filmat şi apoi au pus imaginile pe reţelele de socializare. După ce a adunat resturile de mâncare de pe asfalt, aruncate de copiii care învaţă la un liceu din apropiere, animalul a intrat în curtea unei societăţi comerciale. Cei care l-au văzut s-au gândit imediat că a coborât din pădurea din apropiere. ”Oricât de flămând ar fi mistreţul şi oricât de multă hrană ar găsi în zona populată, el nu coboară ziua şi cu atât mai puţin printre oameni, câini, maşini. Este vorba de un mistreţ care aparţine unui localnic şi care cred că a scăpat din curte. E obişnuit cu omul şi cu câinii, de aceea se plimba în voie pe stradă. Nu este vorba de un mistreţ sălbatic asta este cert”, spune unul dintre membrii AVPS Băniceana, asociaţia care administrează fondul de vânătoare din zonă.

One thought on “Un mistret a creat panică în mijlocul Petroşaniului

  • binenteles e salbatic dar nu e salbatic dar e interzis prin lege sa detii un animal salbatic domnule membru AVPS cum e posibil hotii draq acel porc putea Ataca un copil la asta nu va ganditi boiilor

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura