Categories: ActualitateFlash

Un minor din Turdaș a ucis doi câini în bătaie

Copilul s-a lăudat cu faptele sale pe o rețea socială, unde și-a postat sce­nele înfiorătoare.
Pentru că are doar 12 ani, minorul nu va răspunde penal chiar dacă polițiștii i-au întocmit un dosar de cercetare pe­nală sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept. Polițiștii din cadrul Biroului pen­tru Protecția Animalelor Hunedoara
s-au sesizat din oficiu după ce au văzut postarea în mediul online, în care se vedea cum doi căței sunt loviți în mod repetat și ulterior uciși de către minor. ”În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un minor în vârstă de 12 ani, din comuna Turdaș, a lovit în mod repetat cei doi câini, iar în urma loviturilor suferite, animalele au decedat. Fapta ar fi fost săvârșită în anul 2020 și înregistrată cu telefonul mobil de un alt minor din comuna Turdaș, înregistrările fiind postate în mediul on-line la data de 06 iunie 2022”, infor­mează IPJ Hunedoara. Nici măcar pă­rinții minorului nu mai pot fi sanc­ționați pentru că nu l-au su­pra­ve­gheat, pentru că fapta a avut loc în urmă cu doi ani. Totuși, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie ar putea cere expertiză psihiatrică în cazul minorului iar instituțiile de ocrotire so­cială ar putea demara o anchetă la fa­milia copilului. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce le mai place să se laude că fac reforme, că sunt unicii salvatori ai…

22 de ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a fost ales președinte al Organizației PSD…

23 de ore ago

Bulina neagră

Ioan N., din Petroșani Pentru că este acuzat că a distrus bunurile unei societăți comerciale…

23 de ore ago

Domnule Călin Marian,

Aveți o problemă serioasă de memorie, dar și de coerență. Între 2016 și 2019 ați…

23 de ore ago

I-a amenințat pe salariații Primăriei Hunedoara și pe primar. Cu 3 cuțite în buzunare, a vrut să-i omoare pe funcționari

Un individ a amenințat angajați ai Primăriei municipiului Hunedoara, sus­ținând că nu este de acord…

23 de ore ago

Dosarul „Strada Granitului” – acuzații de trafic de influență și spălare de bani

Doi inculpați au fost trimiși în ju­decată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, într-o…

23 de ore ago